Surse judiciare au declarat că DNA Galați ar fi descins la o societatea a primăriei locale. Procurorii au mers pentru a ridica probe în legătură cu acordarea nelegală a locurilor de parcare din oraș.
Procurorii DNA ar fi demarat percheziții la sediul Societății de Gospodărire Urbană, entitate care face parte din administrația Primăriei Galați. Cercetările făcute de procurori îi vizează pe o serie de funcționari ai instituției de la compartimentul care eliberează abonamente de parcare sau oferă locuri de parcare rezidenților.
În plus, DNA a informat că anchetatorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție comise în perioada 2018-2022, în legătură cu acordarea presupus nelegală a unor carduri/legitimații/abonamente gratuite de parcare auto.
„În cursul zilei de 14 decembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții la sediul unei instituții publice situate în municipiul Galați. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul emis de DNA.
Știre în curs de actualizare