Vedetă DNA cercetată pentru fabricare de probe, Deţinut din Penitenciarul Timişoara: "procurorul mi-a zis că mă bate dacă nu scriu ce vor ei"

Unul dintre cei mai cunoscuți procurori de la DNA Timişoara, Lucian Dolcu, este cercetat de Inspecţia Judiciară, în urma unei sesizări făcute de o avocată din Baroul Timiş, care a reclamat că un client al său, aflat în penitenciar într-un dosar de trafic de droguri, ar fi fost constrâns de procuror să depună un denunţ împotriva sa şi a trei judecători.

Considerat unui din "greii" DNA Timișoara datorită dosarelor celebre pe care le-a instrumentat, printre care ale preşedinţilor CJ Caraş – Severin (Sorin Frunzăverde) şi CJ Arad (Nicolae Ioţcu), este vizat de o anchetă a Inspecţiei Judiciare după ce Jenifer Dancea, o avocată din Baroul Timiş, a reclamat faptul că procurorul DNA l-ar fi constrâns pe un client al său să „fabrice” un denunţ, ţinta fiind avocata şi trei judecători ai Curţii de Apel Timișoara, scrie Adevarul.ro. 

Mai precis, este vorba de cazul Samuel Lupău, judecat pentru trafic internaţional de droguri, într-un dosar în care a fost acuzat că a încercat să introducă în Marea Britanie 150 de kg de cocaină, a fost condamnat în primă instanţă la 11 ani şi 4 luni de închisoare. 

Avocata lui Samuel Lupău susține că în 7 februarie 2017, când procesul clientului său, încarcerat pe perioada procesului în Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara, era încă pe rolul Curţii de Apel, în fază de apel, clientul său a sunat-o din penitenciar cerându-i să se prezinte de urgenţă la el pentru că „este vorba de ceva extrem de important”. „Fiind extrem de speriat, (n.r. clientul) mi-a povestit că în 07.02.2017, în jurul prânzului a fost scos sub escortă într-o încăpere izolată din cadrul penitenciarului unde îl aşteptau două persoane de sex masculin ce s-au prezentat ca fiind un procuror şi un poliţist din cadrul DNA, solicitându-i într-o manieră agresivă să dea declaraţii împotriva subsemnatei, apărătoare, cât şi a membrilor completului de judecată (n.r. judecătorii Codrina Iosana Martin şi Gheorghe Bugarsky), încercând să sugereze că aş fi intervenit în calitate de avocat pe lângă aceşti magistraţi pentru pronunţarea unei soluţii favorabile dânsului”, a arătat avocata Jenifer Dancea într-o sesizare transmisă Direcţiei Generale Anticorupţie a doua zi după discuţia cu clientul său.

Ce spune deținutul 

Jurnaliștii de la Adevarul au prezentat și mărturia deținutului Samuel Lupău:„Mi-a spus (n.r. procurorul) ca să dau declaraţie împotriva avocatei Jenifer Dancea şi a completului de judecată pentru ca să mi se înjumătăţească pedeapsa, a pus presiune pe mine şi cel care se dădea procuror mi-a zis că mă ia la pălmi şi mă bate dacă nu scriu ce vor ei. M-a ameninţat că îl aduce pe fratele meu la puşcărie dacă nu scriu despre avocată şi judecătorii care urmează să se pronunţe. A mai spus că de ce i-am dat aşa mulţi bani avocatei, adică 13.000 de euro. A zis că o parte din banii ce i-am dat sunt pentru judecători. Eu le-am spus că nu am cunoştinţă de aşa ceva şi nu mi-a promis nimic avocata Jenifer Dancea (...) Au mai spus că la termenul anterior de aia am primit amânare până pe 23.02.2017 deoarece completul de judecători nu era decis ce decizie să dea”, se arată în mărturia deţinutului Samuel Lupău.

Mai mult, Lupău susține că procurorul DNA s-ar fi folosit de relaţia de concubinaj pe care avocata a avut-o în trecut cu judecătorul Curţii de Apel Timişoara, Flavius Ionescu. „A mai spus că avocata Jenifer a avut o relaţie cu un judecător de la Curte şi are influenţă asupra judecătorilor. Au spus că la dosarul meu ştiu că nu sunt probe şi că lipseşte autorizarea procurorilor pentru urmărirea penală. A spus procurorul că avocata mi-a promis că primesc achitare şi ridicarea sechestrelor de pe maşină şi apartament, afirmaţii false susţinute de procurorul DNA. Avocata Jenifer nu mi-a promis aşa ceva”, a mai arătat deţinutul.

DNA nu a găsit nereguli

Sesizarea avocatei a fost depusă şi la Baroul Timiş, dar şi la secretariatul Tribunalului Timiş, de unde a fost trimisă la Consiliul Superior al Magistraturii, iar de aici la DNA. „Referitor la susţinerile deţinutului Lupău Samuel şi a avocatei sale Dancea Jenifer, procurorul Dolcu Lucian a arătat că nici el, nici ofiţerul de poliţie judiciară care l-a însoţit nu au încercat să intimideze deţinutul, întreaga discuţie desfăşurându-se fără ca de faţă să mai fie vreo altă persoană şi având o durată de doar câteva minute, având în vedere faptul că Lupău Samuel a negat implicarea în înţelegeri infracţionale în legătură cu desfăşurarea procesului său, astfel că orice dialog era inutil”, se mai arată în referatul structurii centrale a DNA, potrivit căreia lucrarea deschisă de Dolcu a fost clasată la două săptămâni de la discuţia cu deţinutul.

Astfel, adjunctul Laurei Codruţa Kovesi, Marius Iacob, a concluzionat că „din verificările efectuate nu au rezultat indicii cu privire la comiterea unor abateri disciplinare, procurorul învestit cu soluţionarea sesizării procedând legal şi temeinic în legătură cu întocmirea actelor în lucrarea anterior menţionată”.