Un profesor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, coordonator al disciplinei Anatomie, a fost arestat de judectori la cererea procurorilor DNA Iaşi, fiind acuzat de luare de mită, tentativă de viol şi şantaj asupra unei studente de la Facultatea de Farmacie.
În zilele de 15, 23 si 26 ianuarie 2015, în calitate de coordonator al disciplinei Anatomie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, inculpatul Păduraru Dumitru a încercat să întreţină relaţii intime, dar şi relaţii de aceeaşi natură cu o frecvenţă săptămânală, în tot cursul semestrului anului universitar 2014-2015, cu o studentă la Facultatea de Farmacie (denunţătoare în cauză), prin constrângerea psihică a acesteia, efectuată prin ameninţarea cu faptul că nu va putea promova altfel examenul la disciplina ”anatomie” (pe care urma să-l susţină cu el, în calitate de profesor examinator, cel mai târziu în vara anului 2015, cu ocazia reexaminării)", se arată în comunicatul DNA Iaşi.
Potrivit procurorilor, pe 26 ianuarie, profesorul Dumitru Păduraru a ameninţat-o cu moartea pe studenta respectivă, solicitându-i să nu dezvăluie nimănui despre cele întâmplate.
Procurorii DNA arată în refetatul de arestare preventivă:
- Gravitatea extremă a infracțiunilor comise relevă un pericol, atât generic, cât și concret, al faptelor și, în mod evident, și al autorului acestora. Pericolul social generic al faptelor (fără a fi confundat cu cel concret pentru ordinea publică, care însă, în cadrul analizei logice, nu poate fi disociat de acesta) rezultă din limitele speciale de pedeapsă foarte ridicate prevazute de legiuitor pentru infractiunile comise.
- În mod concret, activitatea inculpatului prezintă o gravitate ieșită din comun, fiind vorba de un număr mare de infracțiuni, care reprezintă, pe de o parte, o expresie a comportamentului unui funcționar public corupt, care își folosește atribuțiile de serviciu în scopul obținerii de foloase personale, iar, pe de altă parte, o expresie a unui comportament sexual deviant, agresiv, obscen, cu manifestări ce pot exprima tendințe de masochism și pedofilie, specifice maniacilor sexuali.
- Calitatea și funcțiile îndeplinite de inculpat – conferențiar universitar (care a susținut cu trei zile in urma examenul de professor universitar, fara a fi emis inca actul de numire), coordinator al disciplinei anatomie, membru al forului suprem de decizie al UMF Iași, doctor in medicina, precum si faptul ca a profitat de acestea, imprima faptelor, de asemenea, un plus de gravitate.
- Noțiunea de “ordine publică” presupune, pe lângă lipsa scandalurilor publice, a manifestărilor violente ori obscene ori a altor asemenea acte, și asigurarea unui climat de ordine și legalitate în exercitarea funcțiilor publice, în mediul academic, mediu care trebuie să reprezinte un templu sacru al moralității, al decenței, al cunoașterii, în vederea formării viitoarelor generații de profesioniști.
- Salvgardarea acestor valori este incompatibila cu lasarea in libertate a persoanelor care comit asemenea fapte, lezand grav prestigiul institutiei de invatamant superior si traumatizand o studenta in varsta de 19 ani si familia acesteia.
- De asemenea, lipsa unei intervenii ferme, caracterizata prin lasarea in libertate a inculpatului, ar crea un grav pericol şi pentru ordinea publica interna. Lasarea in libertate a inculpatului ar genera neincredere in capacitatea institutiilor statului de a-i proteja pe cetatenii oneşti, pe cei ce doresc sa urmeze cursurile unei facultati in mod legal si cinstit sau pe cei care doresc sa-și stie copiii in siguranta atunci cand urmeaza astfel de cursuri acedemice. Aceste personae trebuie aparate de organele judiciare de persoanele care comit fapte precum cele ale inculpatului, cu siguranta de sine si ncrederea ca lor nu li se poate intampla nimic, manifestand un sentiment de impunitate.
- De asemenea, lasarea in libertate a inculpatului crea un puternic sentiment de insecuritate in randurile studentelor din cadrul UMF Iași, care pot oricand sa devina victim ale acestuia, precum si in cadrul familiilor acestora, care nu ar putea sa se asigure ca acestea sunt in siguranta in mediul academic.