Procurorii DNA cer Preşedintelui României avizul pentru a putea demara ancheta împotriva lui Cristian David (PNL), ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii.
Update 19.20. Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Georgiana Dumitrescu, mama lui David Cristian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale. „În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora suspecta Dumitrescu Georgiana a acceptat încheierea unui antecontract de vânzare – cumpărare a unui imobil situat în oraşul Azuga, iar ulterior, a unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în formă autentică la data de 30 august 2013, ambele cu conţinut nereal şi destinate folosirii, de către fiul său David Cristian, cu titlu de documente justificative în procedura de evaluare a averii sale, aflată pe rolul ANI, cu consecinţa exonerării acestuia de răspundere patrimonială”,se arată în comunicatul DNA. Update ora 18.20 Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis miercuri preşedintelui Traian Băsescu referatul DNA prin care se solicită efectuarea urmăririi penale faţă de Cristian David, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii. Update ora 16.20 Potrivit unor surse oficiale inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au redeschis dosarul lui Cristian David, privind averea acestuia. Sursele citate au explicat că inspectorii au verificat anul trecut cele menţionate în declaraţia de avere, dar că totul era în regulă, şi nu ştiau că actul de vânzare-cumpărare încheiat de mama lui David cu o persoană apropiată era unul formal. Astfel încât, cei 60.000 de euro daţi în acte de Georgiana Dumitrescu lui Cristian David aveau provenineţă licită. Dosarula fost închis anul trecut. Update ora 15.00 Cristian David a demisionat din PNL.
- Cristian David demisionează din PNL: Pun la dispoziţie datele care să clarifice situaţia
Update ora 15.00 Potrivit declaraţiei de avere, completată la 12 iunie 2013, Cristian David a notat că a primit 60.000 de euro de la Dumitrescu Georgiana, cu menţiunea „restituire împrumut”. Este vorba de un împrumut de 180.000 de euro, care apare în declaraţia de avere din decembrie 2012, cu menţiunea „construcţie locuinţă Azuga”. Dintre aceştia 60.000 de euro erau daţi de David, iar 120.000 de euro de Vanda Vlasov. Cristian David a mai împrumutat două persoane: Bogdan Baciu (10.000 de dolari) şi Alin Lupu (120.000 de euro).
Soţia câştigă mai bine
Ministrul a declarat că a avut venituri din salariul de senator de 55.277 de lei. Soţia sa, Vanda Vlasov a încasat de la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, unde este arbitru, suma de 246.268 de lei. Pe de altă parte, Cristian David a declarat că a contractat în 2011 un credit pe zece ani la BCR în valoare de 160.672 de euro.
Acuzaţiile DNA Potrivit unui comunicat al DNA, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Constituţia României, art.12 şi art.19 din Legea 115/1999, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale faţă de , sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii. DNA: Sume de bani pe care nu le poate justifica Din referatul întocmit de procurori rezultă că există indicii rezonabile potrivit cărora, pentru a justifica în declaraţia de avere depusă la data de 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, numitul David Cristian a consemnat în fals, la rubrica "venituri din alte surse", primirea a 60.000 euro, cu titlu de "restituire împrumut", de la mama sa. "Antecontract formal de vânzare – cumpărare a unui apartament" Pentru ca la rândul său, mama demnitarului să poată justifica deţinerea legală a sumei de 60.000 euro pe care ar fi restituit-o fiului său, acesta a efectuat demersuri astfel încât, cu o persoană de încredere, a fost încheiat formal un antecontract de vânzare – cumpărare a unui apartament în care se atesta, în mod nereal, faptul că mama ministrului delegat ar fi vândut acelei persoane un apartament în judeţul Prahova pentru suma de 60.000 euro. Această sumă a fost justificată de ministrul delegat printr-un aşa-zis împrumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale ca să-şi construiască o casă şi la momentul încheierii actului care ar atesta vânzarea fictivă a apartamentului menţionat, mama sa i-ar fi "restituit" împrumutul. Ministru era preocupat pentru a face banii liciţi Probele administrate în cauză, în perioada premergătoare încheierii actul de vânzare cumpărare aparent, au relevat că numitul David Cristian a fost profund preocupat de necesitatea încheierii unui antecontract de vânzare cumpărare între mama sa şi o altă persoană, întrucât nu deţinea un act licit pentru suma de 60.000 euro pe care trebuia să o menţioneze în declaraţia sa de avere. Cine este Cristian David Fostul ministru liberal al Internelor Cristian David, ales la scrutinul din 9 decembrie pentru un nou mandat de senator, este desemnat ministru delegat pentru Românii de pretutindeni, în Cabinetul Ponta II. Cristian David a fost senator de Vaslui în legislaturile 2004-2008 şi 2008-2012 şi ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională (2004-2007) şi ministru al Internelor şi Reformei Administrative, din 2007. La alegerile din 9 decembrie el a fost ales pentru un nou mandat de senator. David s-a născut la 26 decembrie 1967, în Bucureşti, numele său la naştere fiind Cristian Troacă. A luat numele de David în urma primei căsătorii. A absolvit studiile liceale la Liceul C. A. Rosetti din Bucureşti, profilul fizică-chimie (1986), după care a fost angajat la TMUCB Bucureşti (1986-1990), devenind apoi proiectant la Centrul de Proiectare TMUCB Bucureşti (1990-1991).
- Potrivit CV-ului său, David a fost director la Van Soestbergen Import Export SRL (1992-1994) şi la Team International Import Export SRL (1995-1996).
- Liberalul a absolvit studii universitare la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (în 1997) şi apoi studii postuniversitare în domeniul securităţii naţionale la Colegiul Naţional de Apărare (2004). În 2006 a obţinut doctoratul în ştiinţe economice
În PNL din 1990 După Revoluţia din decembrie 1989, a devenit membru (PNL), între 1990 şi 1993 fiind coordonator al Organizaţiei Tineretului Universitar Naţional Liberal, consilier al Free Congress Foundation (1992-1993) şi consilier al Fundaţiei Friedrich Naumann (1990-1992). Apoi a fost membru al Biroului Permanent Central al PNL (1991-1993) şi secretar general al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (1993-1997).
David a fost consilier la Ministerul Tineretului şi Sportului în perioada în care Ministerul era condus de Crin Antonescu şi membru al Biroului Comitetului Interguvernamental pentru Politici de Tineret din cadrul Consiliului Europei (1997-1998). Ginerele lui Mihail Vlasov David s-a căsătorit, în Viena, cu notarul public Vanda Vlasov, sora geamănă a creatoarei de modă Ingrid Vlasov şi fiică a avocatului Mihail Vlasov, preşedinte al Camerei de Comerţ Iaşi.