BILANȚ DNA: CÂȚI OAMENI A CONDAMNAT ÎN ULTIMA LUNĂ

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) transmite că în luna octombrie au fost condamnaţi în dosare de corupţie 46 de inculpaţi, prin 21 de hotărâri judecătoreşti definitive.

Potrivit unui comunicat al DNA, printre persoanele condamnate se află un subprefect, un prim procuror, doi procurori, patru primari de comună, un notar, un avocat. Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 46 inculpaţi variază între 11 ani şi 6 luni închisoare şi 2.700 lei amendă penală. Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă.