Direcția Națională Anticorupție (DNA) a solicitat urmărirea penală a senatorului Florian Bodog. Acesta este cercetat pentru abuz în serviciu.
UPDATE: Fostul ministrul al Sănătăţii Florian Bodog a declarat joi, că niciunul dintre consilierii pe care i-a avut la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care i-a trasat-o.
„Informaţia am aflat-o din presă. S-a cerut ridicarea imunităţii în vederea începerii cercetării penale. Am citit comunicatul DNA-ului acum câteva minute. Ceea ce pot să vă spun este că niciunul dintre consilierii care au fost angajaţi la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care le-a trasat-o ministrul. Niciunul, toţi au avut activitatea pe care eu le-am fixat-o, fiecare s-a ocupat de ceea ce le-am dat să facă. Toţi consilierii mei, indiferent că au fost cu normă întreagă sau jumătate de normă, au lucrat în directa mea coordonare. Eu le-am trasat ce anume să facă, mie mi-au raportat, cu mine au discutat şi pe mine m-au ajutat în activitatea mea de ministru.”, a afirmat Bodog
ȘTIREA INIȚIALĂ
Procurorii DNA i-au cerut procurorului general, Bogdan Licu, să înainteze către Senatul României o cerere de ridicare a imunității pentru fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog.
„Procurorii anticoruptie desfasoara o investigatie care vizeaza suspiciuni de savarsire a unor fapte asimilate infractiunilor de coruptie privind imprejurarea ca un membru al guvernului a facut demersuri pentru ca o persoana angajata in functia de consilier personal sa isi incaseze drepturile salariale pe o perioada de 12 luni, fara sa se fi prezentat la serviciu si fara sa fi prestat activitatile la care era obligata prin contractul individual de munca si fisa postului.
Concret, in perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, demnitarul (care in prezent nu mai ocupa functia de ministru), desi cunostea ca persoana angajata in functia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu si nu a prestat activitatile la care era obligata prin contractul individual de munca si fisa postului, ar fi atestat in mod nereal prezenta acesteia la locul de munca prin semnarea foilor colective de prezenta si nu a luat masuri pentru sanctionarea disciplinara. Astfel, consiliera ministrului de la acea data ar fi obtinut drepturi salariale care nu i se cuveneau in cuantum de 77.985 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
In ceea ce il priveste pe demnitar, actualmente senator, in conformitate cu prevederile legale si constitutionale, efectuarea urmaririi penale pentru infractiunile de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit si fals intelectual, ambele in forma continuata, este conditionata de obtinerea unui aviz din partea Senatului. In acest sens, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare in vederea sesizarii Senatului care urmeaza a decide. Avizul solicitat pentru senator in cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completa a urmaririi penale si pentru a-i oferi acestuia posibilitatea sa isi formuleze apararile intr-un cadru procesual legal. In aceasta etapa a procesului penal, orice persoana vizata de investigatiile desfasurate in prezentul dosar beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.”, se arată în comunicatul DNA.