Rata de achitări DNA pentru anul 2023 a ajuns la pragul de 27%. În anul precedent, cifrele atingeau doar 24%. Multe dintre cazurile de achitare, restituire sau încetare, au provenit din perioada în care Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa s-au aflat în fruntea Direcției.
Oficialii DNA au prezentat cifrele care au reflectat activitatea din 2023. Conform bilanțului, rata de achitări a atins pragul de 27%. Actuala conducere a rezolvat inclusiv cazuri care proveneau din perioada în care Direcția era coordonată de Laura Codruța Kovesi sau Crin Nicu Bologa.
DNA. Rata de achitări din 2023, mai mare decât în anul precedent
Potrivit bilanțului prezentat de actuala conducere a DNA, 25 de cauze au fost restituite la Parchet, în timp ce în anul precedent doar 11 au fost redirecționate.
De asemenea, instanțele au dispus încetarea procesului penal, inclusiv pe prescripție, în 144 de dosare. În anul 2022, procedura a fost aplicată pentru 37 de spețe.
Actuala conducere a DNA a subliniat că multe dintre de achitare, restituire și încetare au făcut parte din dosare deschise încă de pe vremea Laurei Kovesi si a lui Crin Nicu Bologa.
Actualul șef al Direcției, „moștenire” de la predecesori
Marius Voineag, actualul șeful al DNA a preluat problemele lăsate în urmă de fosta conducere. Totodată, actuala direcțiune s-a confruntat cu dificultăți, având în vedere că Parchetul Anticorupuie a fost condus doar cu titlu interimar, pe perioade scurte. În fruntea structurii au fost,din 2018 până în prezent, Anca Jurma și Călin Nistor.
Rata de achitări a fost calculată de actuala instituție prin raportare la numărul de dosare trimise în instanță.
DNA. Schimbări legate de calculul ratei achitărilor
Noutatea raportului care reflectă activitatea din anul precedent constă într-un mod alternativ de calcul al ratei. În cadrul ultimului bilanț, aceasta a fost raportată la numărul inculpaților judecați efectiv în anul 2023. Privită din această perspectivă, rata de achitări pe anul precedent ajunge la pragul de 17,64%.
În cazul instanțelor de restituire a dosarelor la Parchet, DNA s-a confruntat cu o rată de 10,25%, prin raportarea la numărul cauzelor, precum și una de 3,43%, privind numărul persoanelor.
Prejudiciile totale estimate in dosarele aflate pe rolul DNA în curs de soluționare au ajuns la 17,33 miliarde lei, spune șeful DNA. De asemenea, suma prejudiciilor provenite din dosarele trimise în judecată a atins valoarea de 444,06 milioane lei.