DNA anunță percheziţii extinse în Moldova, în dosarul de obţinere ilegală a inspecţiei tehnice

DNA anunță percheziţii extinse în Moldova, în dosarul de obţinere ilegală a inspecţiei tehnice DNA. Sursa foto: EVZ

Procurorii DNA fac, miercuri, 28 de percheziţii în judeţele Vaslui, Galaţi şi Bacău, într-un amplu dosar care vizează fals intelectual şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Una dintre percheziţiile DNA se derulează la sediul unei instituţii publice, surse juridice precizând că este vorba despre sediul RAR Vaslui. Anchetatorii verifică mai multe staţii ITP din judeţele Bacău, Vaslui și Galați, unde se obţinea inspecţia tehnică pentru maşini cu probleme sau care nici nu se prezentau la verificare.

 Update: Surse judiciare au precizat că este vorba despre obţinerea ilegală a inspecţiei ITP pentru maşini cu probleme tehnice sau care nu erau prezentate deloc la inspecţie. În dosar sunt audiați zeci de suspecți.

Sunt vizate mai multe staţii ITP private din Vaslui, Bacău şi Galaţi, dosarul vizând fapte de corupţie săvârşite cu sprijinul unor funcţionari ai RAR Vaslui. Dosarul a fost constituit după sesizarea DGA Vaslui.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ştire inițială: ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, fals intelectual şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada  2020-2021. În cursul zilei de 21 aprilie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 28 locaţii, situate pe raza judeţelor Vaslui, Galaţi şi Bacău, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis, miercuri, DNA, într-un comunicat de presă.

Surse juridice au precizat că instituţia vizată este RAR Vaslui. DNA a mai precizat că procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, I.G.P.R - Direcţia de Operaţiuni Speciale, Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Vaslui şi Argeş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Perchezițiile vizează suspiciuni privind săvârșirea infracțiuni de corupție în legătură cu obținerea inspecţiei ITP fără prezentarea maşinilor sau pentru maşini care nu corespundeau din punct de vedere tehnic.

Citește și Percheziții la cea mai mare rețea de samsari de mașini. Cine sunt afaceriștii care au vândut ilegal mii de mațini din UE