În urma unui denunț depus anul trecut de FACIAS, procurorii DNA anchetează săvârșirea unor fapte de abuz în serviciu și uzurparea funcției, împotriva primarului general Nicușor Dan și a unui alt funcționar din Primăria Capitalei. Recent, denunțul respectiv a fost reunit cu alte două dosare penale.
Anul trecut, FACIAS a făcut un denunț la DNA, după ce Primăria Capitalei a emis 230 de certificate de urbanism și 15 autorizații de construcție, în baza semnăturii unui angajat de Urbanism. ONG-ul a acuzat că directorul respectiv a semnat documentele, cu toate că nu avea atribuții în acest sens. Recent, denunțul respectiv a fost reunit de procurori cu alte două dosare penale.
Denunțul, reunit de DNA cu alte două dosare
În anul 2023, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor a făcut un denunț la DNA, împotriva Primăriei Capitalei. Reprezentanții FACIAS au reclamat că un angajat a semnat 230 de certificate de urbanism și 15 autorizații de construcție, în perioada în care arhitectul-șef era în concediu.
Matei Damian, director executiv al Direcției General de Urbanism și Amenajarea Teritorială din Primăria Capitalei la acea dată, a semnat documentele respective, care ulterior au ajuns să fie avizate și de Nicușor Dan, cu toate că angajatul nu avea atribuții în acest sens.
DNA. Sursa foto: Facebook
Neregulile, constatate de Inspectoratul de Stat în Construcții
Neregulile semnalate au fost constatate și de Inspectoratul de Stat în Construcții, care a semnalat această situație, cunoscută și de primarul general Nicușor Dan, care însă a emis actele în cauză, fără ca legea să fie respectată. Totodată, arhitectul șef al Primăriei Capitalei ar fi fost obligat să se pensioneze, având în vedere că după revenirea din concediu nu i-a mai fost prelungit contractul.
„ Neregulile au fost constatate de către Inspectoratul de Stat în Construcții, care a semnalat această situație și care a fost cunoscută și de primarul general Nicușor Dan, care însă a emis actele în cauză, fără ca legea să fie respectată. Mai mult, după revenirea din concediu, arhitectului-șef nu i-a mai fost prelungit mandatul și a fost forțat să se pensioneze, în timp ce Matei Damian a fost numit arhitect-șef interimar.”, arată comunicatul transmis de FACIAS.
Primăria Capitalei, în vizorul DNA
Potrivit DNA, dosarul penal deschis anul trecut a fost reunit cu alte două dosare penale. În acest sens, sunt efectuate cercetări, in rem, referitoare la faptele de abuz în serviciu și uzurparea funcției.
„Recent, procurorii DNA au informat FACIAS că dosarul penal deschis anul trecut a fost reunit cu alte două dosare penale și că sunt efectuate cercetări, in rem, cu privire la faptele de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 Cod Penal, respectiv uzurparea funcției, faptă prevăzută de art. 300 Cod penal.”, mai arată sursa citată.
De asemenea, oamenii legii instrumentează și un al treilea dosar penal. Acesta a fost constituit pe fondul unei plângeri penale împotriva lui Nicușor Dan, pentru abuz în serviciu și deturnare de fonduri.