Șefa interimară a DNA, Anca Jurma, a trimis o adresă Curții de Apel București împotriva modificării poziției procurorului în sala de judecată.
Procurorul Șef intermimar al DNA, Anca Jurma, este nemulțumită de modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în special pentru schimbarea locului procurorului în sala de judecată.
Anca Jurma reclama ca dacă procurorul va ramâne, conform noilor prevederi, la același nivel cu avocații, reprezentatului Ministerului Public nu i se va asigura vizibilitate, "fiind obturat de avocați și părți", și nici "condițiile minime fizice pentru exercitarea decentă și în siguranță a rolului său", astfel ca nu va putea auzi și nu se va putea face auzit, conform luju.ro.
„Poziția procurorului nu îi asigură vizibilitatea, fiind obturat de avocați și părți, pe scurt, procurorului nu îi sunt asigurate condițiile minime fizice pentru exercitarea decentă și în siguranță a rolului său, astfel aceasta nu poate auzi, nu se poate face auzit, uneori pe pupitrul destinat lui, părțile sau avocații semnează declarații sau alte documente, acest lucru se acutizează în cauzele cu număr mare de inculpați”, se arată în adresa trimisă de Anca Jurma.
„Poziționarea pupitrului procurorului în imediata vecinătate a acelui destinat avocaților conduce la situații improprii actului de justiție, în condițiile în care activitatea specifică apărării constă în discuții permanente și presupune prezența părților lângă avocat. Acest fapt, în practică implică prezența tuturor părților dintr-o cauză, lângă pupitrul procurorului, pe care se află înscrisuri, note, concluzii, care în acest mod pot fi lecturate facil de către avocați, respectiv părți în dosar”, se mai arată în adresă.