Instanţa supremă a dat publicităţii, ieri, motivarea deciziei de achitare din dosarul în care DNA i-a acuzat pe fostul deputat Dan Motreanu (foto) şi pe fostul consilier prezidenţial George Scutaru de spălare de bani în campania electorală din 2008.
Î n esenţă, procurorii au notat în rechizitoriu că M otreanu şi Scutaru au primit prin intermediul f ostului şef al CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, 250 .000 de eur o, r espectiv 1 70.000 de euro, bani pe care i-ar fi „spălat” prin mai mult e firme, iar apoi i-ar fi f olosit în c ampanie. Numai că, imediat după c e dosarul a ajuns în instanţă, întreg eşafodajul acuz aţiilor a înc eput să s e clatine, apoi să cadă.
„Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu dovedesc faptul că a existat o acţiune de remitere a sumei de .... euro de către martorul D. martorului B. (n.r. - Bîgiu), din care acesta din urmă să remită sume de bani inculpaţilor S. (n.r. - Scutaru) şi M. (n.r. - Motreanu). Întreaga construcţie a acuzaţiei are la bază, exclusiv, denunţul şi declaraţiile mart orului denunţător B. (n.r. - Bîgiu) care, însă, nu se coroborează cu c elelalte probe administrate în cursul procesului penal, acuzaţia formulată în cauză dovedindu-se a fi neînt emeiată”, a scris judecătorul în motivare.
Prin rechizitoriu, s-a mai arătat că S cutaru şi M otreanu ar fi înfiinţat o firmă tocmai pentru a schimba şi a da o aparenţă de legalitate sumelor de b ani r emise de cătr e denunţăt orul Cristinel Bîgiu. „Procurorul nu a arătat, însă, în actul de acuzare care este modalitatea prin care sumele de bani pretins primite de la martorul denunţător B. (Bîgiu). Au fost introduse în circuitele financiare apreciate ca suspecte de către organele de urmărire penală. A cest pr oces de spălare („albire”) a banilor nu a rezultat nici în urma administrării pr obatoriului de cătr e instanţa de f ond”, notează magistratul fondului.
Judecătorul a mai r eţinut că, în ciuda unui v ast pr obatoriu administrat în c auză, acuz a ţ i i l e DNA nu au fost c onfrirmate, nici măcar de martorii propuşi de procurori. „În cursul cercetării judecăt oreşti, Înalta Curte a administrat un vast probatoriu, constând în audierea martorilor (...) mare parte dintre aceştia, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, dispunându-se, totodată, şi efectuarea unei expertize judiciare contabile. În pofida rolului activ manifestat de instanţa de fond, lacunele actului de acuzare nu au putut fi complinite. Din probele administrate în c auză nu s-a do vedit existenţa unui mec anism de spălare a b anilor, prin intr oducerea într-un circuit aparent legal, a unor sume de bani de provenienţă ilicită”, a not at judecătorul care i-a achit at pe D an Motreanu şi pe George Scutaru.
„Constatările anterioare denotă că procurorul nu a făcut nicio verificare sub aspectul fictivităţii relaţiilor c omerciale, menţiunile din cuprinsul r echizitoriului fiind simple afirmaţii, nedovedite de probe”, a mai c onchis magistratul.