Ziua în care Djokovic i-a depășit pe Federer și Sampras

Ziua în care Djokovic i-a depășit pe Federer și Sampras

Sârbul s-a distrat în finala de la Melbourne, disputată împotriva lui Rafael Nadal, pe care l-a învins în minimum de seturi. „Nole” a reușit să întreacă la numărul de trofee câștigate două mari personalități ale „Sportului Alb” și continuă să domine ierahia mondială, urmat de tenismenul iberic.

Novak Djokovic (31 de ani) a scris istorie, ieri, la Melbourne. Sârbul, locul 1 în ierahia mondială, a fost imperial și a câștigat neașteptat de ușor meciul cu spaniolul Rafael Nadal (2 ATP), în trei seturi, scor 6-3, 6-2, 6-3.

 

Singurul cu șapte titluri la Melbourne

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru a șaptea oară în carieră, „Nole” a ridicat trofeul primului turneu de Mare Șlem al anului. Victoriile precedente au fost obținute în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015 și 2016.

Djokovic a devenit primul tenisman care obține șapte succese la Melbourne și i-a depășit la acest capitol pe australianul Roy Emerson și elvețianul Roger Federer. În același timp, sârbul și-a trecut în cont cel de-al 15-lea titlu de Grand Slam, cu unul mai mult decât idolul său, americanul Pete Sampras.

 

L-a compătimit pe Nadal, din cauza accidentărilor

„Vreau să îl felicit pe Rafael Nadal pentru jocul său din aceste ultime două săptămâni, revenit după o accidentare gravă. Păcat că în cariera sa a fost atât de lovit de aceste probleme medicale, a arătat însă multă rezistență. Încerc să îmi aduc aminte tot ce s-a întâmplat în aceste ultime 12 luni, și eu am fost grav accidentat, m-am operat chiar după Australian Open-ul de anul trecut, este uluitor să fiu aici cu acest trofeu în brațe după atâtea încercări”, a spus învingătorul, la final.

Rafael Nadal a recunoscut că a fost departe de așteptările care gravitau în jurul său. „Nu a fost seara mea, dar e important pentru mine să revin la un asmenea nivel în aceste două săptămâni. Asta mă va inspira pentru ceea ce urmează, le mulțumesc oamenilor de lângă mine, familiei și echipei mele. Fără ei, după tot ce am pățit în cariera, nu aș mai fi fost aici. Pot să promit că voi da totul ca să progresez, să joc mai bine, încerc asta de mult timp, uneori este greu cu accidentările, alteoeri este greu atunci când întâlnești adversari dificili”, a declarat și Nadal.