Djokovic a câștigat al 76-lea turneu ATP din carieră!

Djokovic a câștigat al 76-lea turneu ATP din carieră!

Performanță remarcabilă pentru sârbul Novak Djokovic, proaspăt revenit în circuitul ATP după abandonul de la US Open.

La Tokyo, primul turneu la care ia parte, Djokovic se impune fără să piardă niciun set și câștigă în premierul întrecerea din capitala Japoniei!

În finală, jucătorul sârb l-a învins pe australianul John Millman cu 6-3, 6-2, o victorie în doar 69 minute! Pentru Novak Djokovic, este al patrulea titlu ATP din 2019 şi al 76-lea din carieră, cifre impresionante pentru unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie.

La rândul său, John Millman (30 ani), al 80-lea jucător al lumii, va trebui să aştepte o altă oportunitate pentru a câştiga primul titlu ATP, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Altfel, în proba de dublu la Tokyo s-a impus  perechea franceză Nicolas Mahut/ Edouard Roger-Vasselin (favoriţi 2), care a trecut în finală de cuplul croat Nikola Mektic/ Franko Skugor, scor 7-6, 6-4.

Pentru Djokovic urmeză turneul de la Shanghai, unde va intra direct în turul 2, iar aversar îi va fi învingătorul dintre Denis Shapovalov (Canada) şi Frances Tiafoe (SUA).