Divorțul lui Bill și Melinda Gates a scos la iveală interesele celor doi

Divorțul lui Bill și Melinda Gates a scos la iveală interesele celor doi Sursa: arhiva EVZ

În anii care au precedat despărțirea dintre Bill și Melinda Gates, s-a arătat că fiecare s-a implicat în diferite proiecte, care nu aveau legătură cu activitatea fundației lor.

Bill și Melinda Gates au interese diferite. În prima apariție publică a Melindei Gates, de după anunțul divorțului, aceasta a fost într-o vizită la Casa Albă, alături de liderii firmei ei de caritate și de investiții. Melinda a făcut presiuni asupra administrației Biden cu privire la două aspecte care se aflau pe lista priorităților ei: concediul familial plătit și îngrijirea copiilor.

În aceeași zi, Bill Gates a fost prezent la o conferință virtuală a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură din Roma, unde a vorbit timp de aproape 11 minute despre impactul schimbărilor climatice asupra aprovizionării cu alimente din lume.

Ambele acțiuni au dezvăluit interesele diferite ale celor doi. Aceste aspecte pun sub semnul întrebării destinația averii lor, dar și scopul eforturilor caritabile. Pentru Melinda, acest divorț anunță că se va concentra asupra firmei sale, axată pe egalitatea de gen, primind deja acțiuni în valoare de peste 3 miliarde de dolari de la Gates’s Cascade Investment. Bill și-a concentrat activitatea pe Breakthrough Energy, o organizație lansată în 2015, care angajează 100 de persoane specializate în diferite aspecte ale schimbărilor climatice. Purtătorii de cuvânt al Breakthrough și biroul privat al lui Gates, Gates Ventures, au refuzat să comenteze.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum a început totul ?

La începutul anilor 2010, fundația Gates a preluat proiecte legate de egalitatea femeilor, finanțând inițiative legate de contracepție, însă în timp, atenția a fost concentrată asupra egalității de gen. „Progresul a fost constant, dar a fost prea lent pentru mine”, a scris Melinda Gates în cartea sa apărută în 2019, „Momentul ascensiunii”. „Oamenii încă vorbeau încet când era vorba despre egalitatea de gen, uneori în șoaptă, nu prea doreau să fie vocali.”

În 2015, Melinda a fondat Pivotal, o organizație separată de 10 persoane, preluate din cadrul fundației celor doi. În primii ani s-a vorbit despre ce ar putea deveni această organizație. Lucrurile s-au schimbat radical în 2019, în momentul publicării cărții sale.  Începând cu 2016 și până în prezent, firma ei a investit peste 65 de milioane de dolari în organizații precum Parteneriatul Național pentru Femei.

În tot acest timp, Bill Gates s-a concentrat asupra progresului și a schimbărilor climatice, acesta fiind și subiectul cărții sale,  „Cum să evităm un dezastru climatic”, care a apărut anul acesta. El a spus că a alocat 2 miliarde de dolari acestui fenomen și că intenționează să investească alte 2 miliarde. Bill a declarat că interesul său pentru acest subiect a început la o întâlnire cu câțiva oameni de știință.  În 2015, împreună cu alți cunoscuți de-ai săi, au format un nou fond de 1 miliard de dolari, numit Breakthrough Energy Ventures, care a investit în afaceri și tehnologii ce țin de emisiile de gaze cu efect de seră.

Bill Gates s-a concentrat pe o varietate de subiecte, cum ar fi investițiile în tehnologie și finanțare a proiectelor de educație și sănătate, inclusiv o inițiativă de cercetare a Alzheimer, care este în afara competenței Fundației Gates, a spus AlJazeera.