Bunul-simţ, educaţia şi înţelepciunea stau la baza unei despărţiri decente prin care partenerii admit eşecul căsniciei lor şi îşi recunosc partea de vină.
Când separarea este iminentă, unii aleg să divorţeze cu cântec, în văzul lumii, alţii îşi spun la revedere discret şi merg mai departe.
Cei dintâi se bălăcăresc reciproc în faţa rudelor, a prietenilor şi a vecinilor de bloc, caută aliaţi, îşi învrăjbesc copiii şi îşi fac zile amare până "ard" toate resentimentele. Ceilalţi îşi trăiesc drama în discreţie, îşi reglează conturile între patru ochi şi îşi văd de drumurile lor fără să se mai alimenteze reciproc cu răutăţi.
Psihologii spun că diferenţa dintre cele două atitudini este dictată de relaţia din timpul căsniciei, de cauzele divorţului, bunul- simţ, educaţia şi maturitatea celor doi.
"La ce bun circul?"
Laura M. a intentat divorţat după o relaţie de aproape cinci ani, când a aflat că soţul ei are o amantă. Deşi consideră că avea toate motivele să-şi expună mânia în faţa tuturor, Laura a preferat să încheie relaţia civilizat.
"Am avut momentele noastre tensionate, am făcut crizele de rigoare, însă din clipa în care am depus actele de divorţ toate isteriile au încetat şi ne-am văzut de drum".
Chiar dacă încheierea discretă a relaţiei nu a însemnat şi ştergerea durerii ori a mâniei, odată ce toate au fost spuse, lucrurile au început să se aşeze.
"La ce bun circul? Cu ce m-ar fi ajutat?", se întreabă ea. Fata este conştientă însă că nu ar fi avut puterea de a merge elegant mai departe dacă în perioada de după separare nu ar fi întâlnit pe altcineva.
"Frustrările şi supărarea rămân, dar le faci faţă mai uşor când ştii că ai pe cineva care te apreciază. Orgoliul meu, rănit prin ceea ce a făcut fostul soţ, s-a vindecat mai repede cu ajutorul noului prieten", spune ea.
Vină asumată de amândoi
Pentru că despărţirea presupune asumarea unui eşec, este greu de crezut că există divorţuri prin care partenerii trec relaxaţi şi cu zâmbetul pe buze. "Despărţirile îi încarcă pe cei doi cu resentimente, temeri, frustrări, dezamăgire, pe care tind să şi le exprime prin răbufniri, iar înfrânarea acestor porniri ţine de educaţie, de caracter şi de înţelepciune", spune psihologul Maria Oprea.
De asemenea, pentru a face faţă divorţului şi a nu prelungi la nesfârşit scandalul, este esenţial ca fiecare dintre parteneri să facă un efort de introspecţie şi să îşi asume partea de vină, mai spune specialistul.
Despărţirea este discretă dacă şi căsnicia a fost la fel
O căsnicie condimentată cu scandaluri şi răfuieli în văzul lumii nu se va încheia niciodată discret. "Sunt cupluri pentru care expunerea problemelor în faţa tuturor funcţionează ca mod de răzbunare. Iar dacă aşa au făcut în căsnicie, vor divorţa la fel şi nu vor pierde nicio ocazie să se denigreze reciproc ani buni după divorţ", spune Maria Oprea.
O astfel de atitudine este periculoasă, atenţionează psihologul, pentru că cei doi riscă să rămână "agăţaţi" în fosta căsnicie, ratând ocaziile de a-şi întemeia o nouă familie.
Unul dintre cele mai grave efecte ale unui divorţ scandalos este trauma produsă copiilor. Nu sunt puţine cazurile în care, pentru a se răzbuna pe partener, unul dintre părinţi îşi ia ca aliaţi copiii şi-l denigrează pe celălalt în faţa celor mici.
"Este o atitudine crudă şi cu efecte grave asupra celor mici. Dacă soţul sau soţia a devenit duşman pentru partener, în ochii copilului trebuie să rămână mamă sau tată, nicidecum duşman", spune psihologul.
"Despărţirile îi încarcă pe cei doi cu frustrări pe care tind să şi le exprime prin răbufniri, iar înfrânarea lor ţine de caracter şi de înţelepciune.", MARIA OPREA, psiholog
PROCEDURI LEGALE
Cu martori şi probe la tribunal
Dincolo de stresul emoţional pe care îl presupune separarea de soţ sau de soţie, unul dintre cele mai dificile momente ale cuplului este prezentarea la tribunal.
Cu cât situaţia este mai complicată, cu atât durata şi stresul sunt mai mari. Procesele de încredinţare a copiilor ori partajul pot amplifica tensiunea unui divorţ şi îi învrăjbesc mai rău pe parteneri.
Lucrurile sunt relativ simple şi rapide când despărţirea se face prin acordul celor doi. În această situaţie, ei depun o cerere comună, iar divorţul se pronunţă fără să fie necesară audierea martorilor şi fără a fi nevoie să se precizeze cui aparţine vina.
Când însă divorţul nu se face prin acordul celor doi parteneri, tensiunile se amplifică şi se mută în afara cuplului. În acest caz, procedeul presupune angajarea unor avocaţi, audierea de martori, prezentarea de înscrisuri. În această situaţie se încadrează aşa-numitul divorţ din culpă exclusivă, în care reclamantul trebuie să convingă instanţa, cu probe, de vinovăţia iremediabilă a partenerului şi de faptul că respectiva căsnicie nu poate continua.
În situaţiile de acest tip, este necesară implicarea rudelor, a vecinilor ori a prietenilor care să depună mărturii împotriva unuia dintre soţi, iar dacă există copii minori în familie se face o anchetă socială.
Procesele lungi şi complicate pot fi traumatizante atât pentru cei direct implicaţi, care sunt nevoiţi să-şi prelungească suferinţa, cât, mai ales, pentru copii. Ei devin, fără voie, martori ai unei situaţii ce depăşeşte puterea lor de înţelegere.