Disputa pentru fostul complex Europa a ajuns la Înalta Curte. Judecătorii au admis recursul formulat de Nicu Gheară

Disputa din instanță a omului de afaceri Nicu Gheară pentru fostul complex comercial Europa a ajuns la Curtea Supremă.

Înalta Curte de Casație și Justiție admis recursul formulat în justiție de Euro Utimex SRL și de omul de afaceri Nicu Gheară în procesul deschis împotriva fiicelor fostului colonel Constantin Salitră. Este vorba despre cel care a cumpărat terenul de peste 8 hectare, la capătul Șoselei Colentina, împreună cu asociatul său de atunci Nicu Dumitru, Niro, pe care s-a construit Complexul Europa.

„Dispune comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursurilor declarate de reclamanta SC Euro Utimex SRL prin administrator judiciar Intercom Management SPRL şi de intervenientul Nicu Gheară împotriva deciziei civile nr. 1337/A din 16.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Salitră Maria Cristina, Salitră Helena Carmen şi Salitră Petronelia, către părţi şi pune în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia”, se arată în dispozitivul publicat pe portalul instanțelor, după cum relatează Just News.

Ce vizează procesul care a ajuns la Înalta Curte

Procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție vizează o datorie pe care fostul colonel (decedat în 1995) ar fi avut-o către firma Euro Utimex SRL. Este vorba despre un antecontract de vânzare-cumpărare care vizează achiziția unei cote de 70% din dreptul de proprietate asupra terenului și din care fostul colonel ar fi primit aproape 4 milioane de dolari. Aceasta în condițiile în care prețul total stabilit ar fi fost de 10.290.000 USD, plătibil în rate anuale de câte 1.286.250 USD între 1994 – 2001 inclusiv.

Euro Utimex SRL a solicitat obligarea fiicelor colonelului, Salitră Maria Cristina, Salitră Helena Carmen şi Salitră Petronelia la plata sumei de 3.941.529,13 USD cu titlu de debit principal. Suma ar reprezenta parte de preț achitată în baza antecontractului. De asemenea, reprezentanții companiei au mai solicitat suma de 2.138.298,18 lei reprezentând dobânda legală, calculată la suma de 11.096.214,3 lei (contravaloarea în lei a celor 3.796.952,61 USD). De asemenea, s-a solicitat să se constate existența dreptului de retenție al reclamantei cu privire la teren.

Prin sentința civilă nr. 6444/01.07.2008, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea formulată de fiicele colonelului Salistră și a dispus rezoluțiunea parțială a antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv cu privire la terenul de 8 ha și 1.670 mp situat în București, sectorul 2, soluție care a ajuns definitivă, după ce Curtea de Apel București a respins recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel.

Reclamanta nu a putut dovedi plata sumelor revendicate

Euro Utimex SRL a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor pretins plătite cu titlu de preț în baza actului juridic a cărui rezoluțiune s-a dispus irevocabil.

Prima instanță a respins solicitarea reclamantei Euro Utimex SRL, arătând că aceasta nu a dovedit că a plătit sumele. Mai mult, cele două chitanțe depuse de reclamantă ca probă a plății sumei de 3.941.529,13 USD, din anul 1994, către colonelul Salitră au fost ulterior retrase de reclamantă, deoarece nu exista originalul.

Expertul desemnat de instanță, după compararea semnăturilor de pe actele autentice cu cele incriminate, a sesizat „discordanțe semnificative la nivelul elementelor structurale, atât sub aspectul detaliilor de execuție, cât și a raporturilor lor poziționale și dimensionale”. Concluzia acestuia a fost că semnăturile contestate nu au fost realizate de Salitră Constantin, ci de altă persoană.

În consecință, Curtea de Apel București a constatat, în acord cu prima instanță, că apelanta-reclamantă Euro Utimex SRL nu a probat susținerile că a plătit colonelului Salitră suma în discuție așa că a a respins apelul declarat de apelantă.