Dispozitivul de protecţie antiseismică, promovat la Iaşi

Dispozitivul care închide automat alimentarea cu gaze a unui imobil, în caz de cutremur, a fost prezentat astăzi autorităţilor locale şi pompierilor ieşeni de către inventatorul Mircea Manolescu, prezent în capitala Moldovei pentru a participa la Salonul „Euroinvent” 2010.

Dispozitivul este compus dintr-un avertizor seismic conceput în California căruia inventatorul i-a ataşat un tablou electric inteligent şi un electro-ventil. Întreg sistemul de avertizare şi protecţie antiseismică se ridică la suma de 2.800 de euro şi poate fi montat şi în scările de bloc.

„Sistemul se montează pe un perete de rezistenţă al imobilului, citeşte informaţia din unda seismică şi închide automat gazul în cazul unui cutremur de mare intensitate. El trebuie folosit de oameni instruiţi în prealabil, simte şi cutremurele de mai mică intensitate însă nu intră în acţiune”, a declarat inventatorul Mircea Manolescu. Sistemul dă avertizări şi la apariţia replicilor unui cutremur

Dispozitivul avansat de avertizare şi protecţie antiseismică a fost gândit pentru a proteja locuinţele de apariţia după cutremur a unor incendii sau explozii care pot fi devastatoare. Acesta „simte” şi replicile unui cutremur şi emite avertizări.

„Clădirile nu se prăbuşesc niciodată în secunda 1 a unui cutremur, ci la 20 – 30 de secunde după sosirea undei de şoc. Cei care au acasă un sistem de protecţie antiseismică vor primi avertizări cu 20 – 40 de secunde înainte de sosirea undei, deci au în total cam 1 minut la dispoziţie să se pună la adăpost, timp preţios când e vorba de salvarea unei vieţi”, spune Mircea Manolescu.

Inginerul lucrează şi la un sistem care supraveghează în permanenţă şi semnalează apariţia unor parametri nedoriţi într-o clădire, cum ar fi scăpările de gaze sau fumul. Astfel de dispozitive sunt utile şi în locuinţa personală şi în instituţiile publice sau în clădirile de patrimoniu. 

„Noi nu avem o tradiţie în materie de protecţia antiseismică, mulţi ignoră principala regulă comportamentală, aceea de a nu părăsi locuinţa în caz de cutremur. Primul impuls este de a ieşi afară, însă trebuie cenzurat.

Cei care au un avertizor seismic trebuie să ştie că la primul semn al acestuia nu trebuie să fugă, ci să se adăpostească, să îşi ia cele necesare supravieţuirii, cum ar fi o sticlă de apă sau pastilele. Cele 30 – 40 de secunde pe care le ai la dispoziţie îţi sunt suficiente să ieşi din locuinţă doar dacă locuieşti la parter”, a declarat colonel Dan-Paul Iamandi, adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.