Discuție între premierul Ciucă și omologul său grec. Care au fost subiectele abordate

Sursa: arhiva EVZ

Premierul Nicolae Ciucă a avut, miercuri, o discuţie telefonică cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, privind agenda bilaterală şi interesul de a extinde relaţiile la nivelul schimburilor economice, energiei şi a turismului.

Conform unui comunicat al Executivului au fost evocate cele mai recente vizite reciproce la nivel înalt, ambele părţi insistând pe nevoia de a fi reluat dialogul pe temele de interes, poziţiile europene ale celor două state fiind similare în majoritatea dosarelor.

Premierul elen a salutat stabilitatea instalată la București

„Premierul elen a adresat urările de sezon și l-a felicitat pe prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă pentru preluarea mandatului în fruntea Guvernului. De asemenea oficialul elen a salutat stabilitatea instalată la București prin noul guvern de Mare Coaliție. Discuția telefonică dintre cei doi prim-miniștri a vizat agenda bilaterală și interesul de a extinde relațiile la nivelul schimburilor economice, energiei și a turismului. De asemenea, au fost evocate cele mai recente vizite reciproce la nivel înalt, ambele părți insistând pe nevoia de a fi reluat dialogul pe temele de interes, pozițiile europene ale celor două state fiind similare în majoritatea dosarelor”, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Ciucă i-a adresat omologului elen invitația de a efectua o vizită oficială în România. La rândul său, prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis, a lansat invitația unei întâlniri în format trilateral România-Bulgaria-Grecia, la Atena.

Prioritățile Guvernului pentru anul 2022

Și președintele Klaus Iohannis a avut în ultimele zile mai multe discuții la Palatul Cotroceni cu premierul Ciucă și ministrii din guvern în legătură cu prioritățile guvernului în 2022.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila, ministrul Energiei Virgil Popescu, ministrul Internelor Lucian Bode, ministrul Apărării Vasile Dîncu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și ministrul Dezvoltării Attila Cseke sunt cei care au avut întâlniri ieri și astăzi cu președintele Iohannis, scrie Digi24.

În perioada următoare, președintele Klaus Iohannis va continua seria discuțiilor și cu alți miniștri, mai susțin sursele citate.