Istoricii din Ungaria, dar și un înalt oficial, consideră pierderea teritoriilor din România, Croația și Slovacia ca pe o „mare destrămare”.

Ungaria a fost paralizată de o încercare de lichidare, din toamna anului 1918 până în vara anului 1920, fiind incapabilă de autoapărare, a declarat preşedintele Parlamentului de la Budapesta, László Kövér în deschiderea lucrărilor conferinţei intitulate „1919 – Marea destrămare”.

„Dezmembrarea țării”. Maghiarii, minoritari „umiliți și supuși”

Kövér a afirmat, cu privire la perioada imediat următoare Primului Război Mondial, că „în acei ani am parcurs o cale, un calvar al naţiunii, care a dus la dezmembrarea ţării”, potrivit Radio România Actualități.

Vorbind despre consecinţele Trianonului, Kövér a declarat că, „pe această cale ne-am pierdut două treimi din teritoriul istoric al ţării, o treime din conaţionalii noştri de limbă maghiară, care au ajuns sub dominaţia altor state şi au avut „o soartă minoritară, privată de drepturi, umilită şi supusă”.

Critici dure pentru cei care au „dezarmat soldații”

În politică şi în ştiinţa istoriei deopotrivă există întrebări care nu pot fi evitate şi răspunsuri ce nu pot fi amânate, “pe care trebuie să le formulăm şi cărora să le dăm glas” - a declarat preşedintele Parlamentului. O asemenea întrebare este: pe cine au servit acei conducători ai statului ungar care în noiembrie 1918 i-au dezarmat pe soldaţii maghiari?

O altă chestiune de clarificat ar fi “decodarea” carierei politice a lui Béla Linder, ministrul forţelor armate în guvernul Károlyi, care a declarat că “nu mai vrea să vadă militari”, iar în 1921 a încercat să dezlipească judeţul Baranya de Ungaria.

„Scenariu politic şi militar pentru dezmembrarea Ungariei”

László Kövér a sugerat şi o prezentare a “cercului complex de interese al acelor vremuri” care, “cu mult înainte de 1920, a plănuit un scenariu politic şi militar concret pentru dezmembrarea Ungariei”.

Evocând perioada Republicii Ungare a Sfaturilor, a spus: în perspectiva celor o sută de ani care au trecut, ştiinţa istoriei ar trebui să ajungă la un consens privind faptul că în primăvara anului 1919 a avut loc o lovitură de stat, care a avut ca rezultat venirea la putere a unei formaţiuni teroriste bolşevice, dirijată din străinătate.

László Kövér s-a referit şi la prezent, subliniind: “noi, maghiarii, în momentul actual mergem în sens invers pe calea pe care au vrut să ne trimită la dispariţie cu o sută de ani în urmă”; “ne-am dovedit mai puternici decât cei care au vrut să ne şteargă de pe hartă”.

Episodul de bolșevism

István Bellavics, directorul Oficiului Parlamentului însărcinat cu colecţii publice şi afaceri culturale, în discursul său de felicitare, a afirmat despre Károlyi Mihály: cei adunaţi în piaţa din faţa Parlamentului pentru a asista la proclamarea republicii populare au sperat să facă o minune, însă în locul tratativelor de pace au avut parte de un dictat, iar în locul ordinii sociale s-a instaurat haosul, teroarea şi ocupaţia străină.

Istoricul Iván Bertényi jr. a constatat în comunicarea sa: sistemul de pace după Primul Război Mondial nu a putut realiza pacea, liniştea şi stabilitatea pe continent. Pál Hatos, rectorul Universităţii din Kaposvár, a arătat că politica lui Károlyi Mihály a fost caracterizată de la bun început de “derivă şi ameţeală”.

El consideră că uciderea prim-ministrului István Tisza “în mod cert, nu a fost comandată de el [Károlyi]”, însă nu a dispus de nicio putere pentru a-i găsi pe vinovaţi. Potrivit lui Pál Hatos “nu încercarea de a lichida naţiunea, ci disperarea şi umilinţa la scară naţională au fost factorii care, în cele din urmă, l-au împins pe Károlyi, un om cu voinţă slabă, şi pe prietenii lui social-democraţi în braţele bolşevicilor”.