Directorul sportiv de la UTA și administratorul sportiv, sub control judiciar. Sunt acuzați de COMPLICITATE LA DARE DE MITĂ

Doi oficiali ai clubului UTA au fost puși oficial sub acuzare, la finele săptămânii. Ei sunt acuzați de complicitate la infracțiunea de dare de mită. Măsura a fost luată ca urmare a descinderilor din vară ale polițiștilor DGA la clubul arădean.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunțat punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a patru inculpați – doi oficiali ai echipei-fanion a Aradului, UTA, fiind printre ei: Claudiu Drăgan şi Dorin Stana. Acţiunea vine ca rezultat a descinderii poliţiştilor DGA sub coordonarea unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă  Tribunalului Bucureşti, în dimineața zilei de 21 iulie, la sediul clubului de fotbal UTA şi acasă la Claudiu Drăgan, director sportiv al formaţiei.

 

Pe lângă Dtana și Drăgan, mai sunt vizați de anchetă Baboia Claudiu-Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită, respectiv Vlădulescu Ionuţ-Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

”Din actele de urmărire penală efectuate până la momentul actual, a reieşit faptul că, la data de 19.05.2017, în interesul Asociaţiei Club Sportiv UTA Bătrana Doamnă ARAD, într-un hotel din mun. Suceava, Vlădulescu Ionuţ Gabriel i-a remis suma de 13.500 de lei, promisă anterior, arbitrului partidei de fotbal Foresta Suceava — Sepsi Sf. Gheorghe, pentru a favoriza prima echipă (la momentul respectiv UTA Bătrana Doamnă ARAD şi Sepsi Sf. Gheorghe erau contracandidate în Liga a II-a pentru promovarea directă în Liga I). La realizarea acestui demers au contribuit şi inculpaţii Drăgan Claudiu şi Stana Dorin, director sportiv, respectiv secretar în cadrul Asociaţiei Club Sportiv UTA Bătrana Doamnă ARAD, în timp ce inculpatul Baboia Claudiu-Gabriel, secretar al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti, a intermediat contactul dintre arbitrul în cauză şi Vlădulescu Ionuţ Gabriel. De asemenea, la data de 02.06.2017, inculpatul Baboia Claudiu-Gabriel i-a oferit suma de 3000 de lei arbitrului partidei de fotbal Progresul Spartac — ACS Regal, din Liga a IV-a, pentru a favoriza prima echipă, iar ulterior i-a remis suma de 1000 de lei”, transmit procurorii.

Baboia a fost arestat preventive pentru 30 de zile, iar ceilalți trei sunt sub control judiciar, 60 de zile.

Activitatea de urmărire penală este continuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie. Cercetările au fost efectuate cu sprijinul instituţional al Federaţiei Române de Fotbal — Departamentul Integritate şi Antifraudă.