Directorul SC Hidro Prahova, audiat ca martor la DNA Ploieşti în dosarul cumnatului lui Victor Ponta

Directorul SC Hidro Prahova, audiat ca martor la DNA Ploieşti în dosarul cumnatului lui Victor Ponta

Directorul SC Hidro Prahova SA, Dumitru Pantea, este audiat, joi, la DNA Ploieşti, unde a fost citat în calitate de martor în dosarul în care a fost arestat preventiv cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, acuzat de deturnare de fonduri europene într-un proiect derulat de Hidro Prahova.

Directorul general al Hidro Prahova, firma la care acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Prahova şi la care deţin acţiuni mai multe consilii locale din judeţ, s-a prezentat, joi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citat ca martor în dosarul în care Iulian Herţanu a fost arestat pentru constituire de grup infracţional, deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală, potrivit mediafax.ro

  • Pantea, care se află de mai mulţi ani la conducerea SC Hidro Prahova, este directorul asupra căruia anchetatorii susţin că deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, ar fi făcut presiuni în favoarea SC Grossman Engineering, administrată de cumnatul premierului.

De asemenea, la ora transmiterii acestei ştiri procurorii DNA îl audiază şi pe Liviu Munteanu, acţionar al SC Grossman Engineering, care este inculpat în acest dosar pentru aderare la grup infracţional organizat, schimbarea nelegală a destinaţiei fondurilor europene şi evaziune fiscală.

Liviu Munteanu este singurul dintre ceii patru oameni de afaceri reţinuţi în acest dosar pentru care DNA nu a cerut arestarea preventivă întrucât a colaborat cu anchetatorii.

Ne puteți urmări și pe Google News

SC Hidro Prahova SA este operator regional al sistemelor de furnizare de apă şi canalizare în zeci de localităţi din judeţ. Firma are ca acţionar principal Consiliul Judeţean Prahova, iar la aceasta deţin acţiuni şi mai multe consilii locale din judeţ.

Hidro Prahova derulează proiectul cu fonduri europene “Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova”, care vizează construirea şi reabilitarea staţiilor de tratare a apei, extinderea conductelor de aducţiune, extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie şi reabilitarea şi extinderea reţelelor de canalizare din mai multe localităţi din judeţ, între care oraşele Azuga, Buşteni, Sinaia, Câmpina, Breaza, Urlaţi, Plopeni, Mizil, Vălenii de Munte şi Băicoi.

Valoarea totală a proiectului este de 162.731.194 euro fără TVA, din care 146.234.623 de euro cheltuieli eligibile şi 16.496.571 euro cheltuieli neeligibile.