Omul de afaceri Ilie Florin Drăgan, director al SC Grossmann Engineering Group, arestat preventiv în dosarul privind deturnarea de fonduri europene destinate unui proiect de extinderea lucrărilor de canalizare în oraşul Comarnic, în care este implicat și cumnatul premierului Victor Pont, va fi plasat în arest la domiciliu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, marţi, înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu în cazul omului de afaceri Ilie Florin Drăgan, director al SC Grossmann Engineering Group, firma prin intermediul căreia procurorii susţin că Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a accesat şi decontat fraudulos fonduri europene în contractul de extindere a canalizării din oraşul prahovean Comarnic, transmite Mediafax.