Directorul general TAROM, Mihăița Ursu, demis de Sorin Grindeanu. Cine a preluat conducerea companiei

Sursa foto: wikimedia.org

Inginerul geodez Mihăiță Ursu a părăsit conducerea Tarom după ce Ministerul Transporturilor nu i-a mai prelungit mandatul. Conducerea Tarom a fost preluată de directorul financiar, Costin Iordache.

Costin Iordache, director financiar TAROM a fost numit, interimar, Director General al Companiei, după ce Ministerul Transporturilor nu i-a mai prelungit mandatul inginerului geodez Mihăiță Ursu, potrivit informațiilor Economedia.

Acesta era al doilea mandat la conducerea TAROM pentru Mihăiță Ursu, primul fiind în 2020 atunci când a fost numit de ministrul Lucian Bode, iar al doilea începând din ianuarie 2022 în mandatul Sorin Grindeanu.

Mihăiță Ursu, acuzații grave legate de planul de restructurare

Mihăiţă Ursu a fost numit în funcţia de director general în perioada în care compania TAROM se afla în plin proces de transformare, demarat la începutul anului 2020, o dată cu accesarea împrumutului de salvare ca urmare a pre-notificării la Comisia Europeană a unui ajutor de stat de restructurare.

Potrivit Gândul, numirea acestuia de către Consiliul de Administraţie la conducerea TAROM a ridicat anumite semne de întrebare, iar planul de restructurare a fost contestat, pe motiv că prezenta nereguli. Mihăiță Ursu, directorul general TAROM, a primit acuzații că intenționează să pună în practică, sub „protecția” planului de restructurare, o „concediere colectivă mascată” și, mai mult, ar fi lansat câteva acuzații către Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

„Directorul General TAROM are un plan de restructurare a companiei prin reducerea cheltuielilor, dar este – de fapt și de drept – o concediere colectivă mascată. Acesta nu este un plan de restructurare, fiindcă reducerea cheltuielilor nu înseamnă să dai oameni afară și să-i reangajezi.

În fața reprezentanților sindicatului, directorul general Mihăiță Rusu dă vina pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și spune că acesta este de vină, nu el. Dar este o aberație, el este principalul vinovat. Managerul trebuia să își asume planul de restructurare a companiei, nu ministrul, Sorin Grindeanu de-abia acum află…

Cu acest plan de restructurare a companiei TAROM, Mihăiță Ursu vrea să păcălească, pur și simplu, Comisia Europeană și Guvernul României pentru a primi ajutor de stat. Vezi Doamne, el are o condiție de la Comisia Europeană, respectiv «dacă veniți cu un plan de restructurare, atunci primiți banii. Dacă nu, nu…»”, au declarat surse din compania TAROM.