Parteneriatul cu Serviciul Român de Informaţii (SRI) este unul dintre cele mai bune pe care Biroul Federal de Investigaţii al SUA le are în întreaga lume, a declarat directorul FBI, James Comey, la finalul discuţiilor avute cu directorul SRI, Eduard Hellvig.
"Aceasta este prima mea vizită la Bucureşti de la preluarea funcţiei de director FBI, în toamna anului 2013. Predecesorul meu, Bob Mueller, a făcut ultima vizită la Bucureşti în 2011. El a subliniat că ţările noastre au o relaţie de colaborare esenţială în lupta împotriva terorismului şi infracţionalităţii. Fără îndoială, acel lucru era adevărat atunci şi a devenit chiar mai adevărat acum, pentru că parteneriatul nostru s-a dezvoltat în ultimii trei ani. (...) Sunt privilegiat să mă aflu aici pentru a sărbători unul dintre cele mai bune parteneriate pe care le are FBI-ul în întreaga lume", a subliniat directorul FBI, potrivit Agerpres.
James Comey s-a referit în continuare la forţa parteneriatului dintre FBI şi SRI, punctând faptul că pentru ambele instituţii combaterea criminalităţii cibernetice rămâne o prioritate de top.
"Criminalitatea informatică este una dintre priorităţile cheie ale FBI şi ştiu că este şi una dintre priorităţile cheie ale dumneavoastră. Infractorii care îşi desfăşoară activitatea pe internet pot cauza pagube în întreaga lume, pentru că ne-am conectat în totalitate vieţile la internet. (...) Este foarte important să colaborăm, să comprimăm lumea, aşa cum fac infractorii, pentru a ne putea proteja cetăţenii. Alături de colegii din România facem eforturi să identificăm şi să aducem în faţa justiţiei infractori cibernetici cunoscuţi, vinovaţi de înşelarea a mii de persoane din toată lumea", a mai declarat directorul FBI.
Comey a adăugat că o altă componentă importantă a colaborării FBI-SRI o reprezintă schimbul constant de informaţii privind "contraspionajul, lupta împotriva terorismul, a corupţiei şi a criminalităţii organizată transnaţională".
"În 2013, eforturile noastre comune au dus la arestarea şi extrădarea a doi români din SUA în România, sub acuzaţii de evaziune fiscală şi spălare de bani. Sperăm să colaborăm mai mult în acest domeniu", a afirmat directorul FBI.
Comey s-a referit şi la creşterea nivelului de expertiză în baza stagiilor de pregătire derulate între cele două instituţii.
"Din 2013 până în prezent, FBI a oferit omologilor români pregătire în negocierea în situaţii de criză, aplicarea legii în contexte multiculturale, dispozitive explozive improvizate şi interzicerea traficului ilicit de materiale nucleare şi radiologice. În această lună, FBI pregăteşte doi ofiţeri români în contracararea de activităţi teroriste. Ofiţerii din instituţiile de aplicare a legii şi din serviciile de informaţii din România au efectuat stagii de practică la centrul nostru de pregătire în domeniul criminalităţii informatice din Pittsburgh, Pennsylvania. În SUA, ofiţerii din instituţiile de aplicare a legii din întreaga lume, inclusiv din această ţară extraordinară, se pregătesc împreună la Academia Naţională a FBI de la Quantico, statul Virginia. Din 1995 până în prezent, 32 de ofiţeri români au absolvit Academia Naţională", a precizat directorul FBI.
Comey a adăugat că, totodată, "mulţi ofiţeri români s-au pregătit la Academia Internaţională de Aplicare a Legii (ILEA) din Budapesta".
"Anul trecut, 41 de ofiţeri români au participat la cursuri despre activităţile de aplicare a legii, negociere în situaţii de criză şi supravieţuire tactică şi în mediul urban, în cadrul ILEA", a arătat directorul FBI.
James Comey a spus spre finalul declaraţiei sale că "schimbarea pe care a adus-o internetul în lumea noastră este infinit mai mare decât cea adusă de John Dillinger (spărgător de bănci american din anii '30 - n.r.)".
"Infracţionalitatea cibernetică ne face pe toţi vecini, pentru că ameninţarea se propagă cu viteza luminii. Pentru a răspunde acesteia trebuie să comprimăm lumea şi să devenim cu adevărat o comunitate globală de aplicare a legii", a explicat directorul FBI.