Directorul ANPC a fost demis! „Trebuie să-i mulțumesc ministrului Bădălău”

Directorul ANPC a fost demis! „Trebuie să-i mulțumesc ministrului Bădălău”

Horia Constantinescu, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorior, a fost demis. Decizia a fost semnată de premierul Ludovic Orban.

„A fost o oportunitate pentru care trebuie sa-i multumesc Domnului Ministru Badalau. Am convingerea ca si aceasta alegere va fi una in folosul institutiei, deoarece am colaborat bine cu actuala Doamna Presedinte si sper ca proiectele la care s-a lucrat in aceasta perioada, sa continue! Au fost trei luni teribile si culmea cu lupte majore inclusiv in interiorul institutiei. Dupa o scurta vacanta, voi reveni cu detalii si eventual o raportare completa, vizand intreaga mea activitate. Succes noi conduceri!”, a declarat Horia Constantinescu.

„Decizie pentru eliberarea domnului Horia-Miron Constantinescu din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor”, se arată în Monitorul Oficial.

Horia Constantinescu a fost numit președintele ANPC în august de către premierul Viorica Dăncilă. Georgescu deținea funcția de președinte al ANPC Constanța.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 21 noiembrie ministrul Economiei Virgil Popescu l-a somat pe Horia C0nstantinescu să înceteze discuțiile despre reorganizarea ANPC.

„Reorganizarea ANPC se face prin Hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, iar statul de funcții se aprobă prin ordin al ministrului Economiei. Niciunul din aceste documente nu se află în atenția mea în perioada imediat următoare. Declarațiile președintelui ANPC sunt acțiuni personale de PR și îl somez, public, să înceteze. Vreau mai multă muncă și mai puțin zgomot”, a scris Virgil Popescu pe Facebook.