Directorul Agenţiei de Mediu, acuzat de incompatibilitate

Deputatul Nicolae Popa (PNL) şi şeful AVAS, Teodor Atanasiu, îl acuză pe directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba (APM), Vasile Todea (PD-L), că beneficiază, printr-o firmă a familiei sale, de un proiect finanţat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.

Firma cu pricina, SC Luxor Ltd Alba- Iulia, a încasat 40.000 de lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea calităţii mediului prin reabilitarea şi înfiinţarea unor spaţii verzi în Alba-Iulia“. Proiectul este în valoare de 1,5 milioane de lei, 90% din fonduri fiind de la bugetul ministerului, iar restul de la bugetul local. „S-a deconspirat singur“

„Considerăm că e vorba de o situaţ ie de incompatibilitate şi o să solicităm organelor competente să facă lumină în acest caz“, susţine deputatul Nicolae Popa, adăugând că incompatibilitatea e evidentă, deoarece instituţia pe care o conduce Todea e subordonată ministerului care finanţează lucrarea. Pe de altă parte, preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, spune că Vasile Todea nu figurează în actele firmei private care a realizat proiectul, dar că face execuţia ca administrator sau acţionar.

„În schimb, s-a deconspirat singur. S-a dus în faţa consiliului local şi le-a prezentat proiectul în numele firmei private. Dumneata, care n-ai nicio legătură cu o firmă, te duci să-i prezinţi proiectele“, povesteşte Teodor Atanasiu. În replică, Vasile Todea neagă că ar fi incompatibil şi susţine că el este acţionar la firma respectivă, iar soţia sa administrator.

„Lucrez pentru firmă neremunerat şi, potrivit legii, nu e niciun fel de incompatibilitate. Asta e meseria mea şi am făcut pentru Primăria Alba- Iulia un studiu ca să poată face un proiect pentru a primi finanţare. Dacă tot sunt de meserie, de ce să o facă altcineva care nu ştie? Acest studiu va pleca la Bucureşti, ca şi alte 100 din ţară“, sintetizează situaţia Vasile Todea.