Șeful Romsilva este judecat pentru constituirea unui grup infracțional și conduce fără nicio problemă Regia. Directoarea Romarm a dat declarații false, dar a fost pusă director în locul unui șef arestat. Vicepreședintele ANRE încasează 21.600 de lei pe lună, deși este judecat pentru favorizarea Enel.
Directorii regiilor și instituțiilor statului numiți politic în funcții au găsit o modalitate prin care, chiar dacă sunt trimiși în judecată pentru fapte grave, ei nu sunt schimbați din funcții. Sub pretextul că nu se supun rigorilor funcționarilor publici, ci conduc instituțiile statului în baza unui „mandat”, inculpații cu funcții de conducere rămân pe posturi până la o eventuală condamnare. Dacă judecătorii decid pedepse cu suspendare și nu interzic în mod explicit ocuparea unor funcții similare, directorii penali nu se dezlipesc de scaune atâta timp cât au sprijinul partidului.
Șef Romsilva, parte a unui grup infracțional
Cel mai reprezentativ caz de acest gen este al actualului director general al Romsilva. Adam Crăciunescu este directorul general al Regiei de Stat și a fost trimis în judecată de DNA pe 22 ianuarie 2015 sub acuzațiile de abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat în dosarul retrocedărilro ilegale.
Potrivit procurorilor, Adam a luat măsuri împotriva intereselor RNP Romsilva, a șicanat efectuarea de acțiuni în justiție împotriva intereselor avute de grupul infracțional format din deputații Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam. Mai mult, a dispus ca jurista care a contestat în instanță o decizie nelegală de restituire a unei mari suprafețe de pădure să renunțe la dosar și i-a interzis să mai reprezinte Romsilva în procese.
Sprijin politic
Cu toate acestea, Crăciunescu, care este sprijit politic de fostul ministru al Agriculturii Ilie Sîrbu, socrul premierului Victor Ponta, este încă în funcție. Regia a explicat pentru „Evenimentul zilei” de ce.
În mai 2012, el a fost numit în funcție prin ordin al Ministerului Mediului. Un a mai târziu, același minister a prelungit mandatul lui Crăciunescu. În mai 2014, Consiliul de Administrație (CA) a decis că Adam Crăciunescu să devină director executiv al Romsilva și s-a încheiat un contract de mandat. „Având în vedere că dl. Crăciunescu Adam nu este angajat al Romsilva în temeiul unui contract individual de muncă şi nici nu este numit într-o funcţie publică printr-un ordin al autorităţii, nu îi sunt incidente dispoziţiile acestor acte normative cu privire la suspendarea din funcţie. Adam Crăciunescu îşi desfăşoară activitatea conform unui contract de mandat. În orice caz, până la soluţionarea definitivă a procesului penal, şi în cazul dlui. Crăciunescu este pe deplin valabilă prezumţia de nevinovăţie”.
Altfel spus, Crăciunescu a fost pus în funcție prin votul Consiliului de Administrație (CA). Teoretic, tot CA ar trebui să-l schimbe numai că directorul Crăciunescu face parte din Consiliu și este greu de crezut că va convoca o ședință în care să se pună în discuție mandatul său.
Corupția nu exclude funcțiile la stat
Un alt exemplu de director inculpat pentru fapte de corupție este al primei femei general din armata română, Floarea Șerban. Fost șef al Direcției Legislație și Asistență Juridică din MapN, generalul maior (r) este acuzată de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice. Ea este acuzată că a închiriat și ulterior a cumpărat, în regim subvenționat, o locuință de serviciu de la Ministerul Apărării Naționale, cu încălcarea prevederilor legale. Concret, Floarea Șerban ar fi depus la dosarul de cumpărare acte false. A fost trimisă în judecată pe 4 septembrie 2013.
Pe 19 februarie 2015, a preluat conducerea Romarm, fostul director Dan Tache al producătorului de armament fiind arestat pentru abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, decizia de numirea în funcția de director a venit tot din partea Consiliului de Administrație al celui mai important producător de armament din România.
Salariu nesimțit
Un alt șef trimis în judecată care și-a păstrat postul și este plătit din bani publici în continuare este Claudiu Sorin Dumbrăveanu, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglamentare în Domeniul Energiei (ANRE).
A fost trimis în judecată în august 2014 sub acuzația de luare de mită. Potrivit DNA, Dumbrăveanu ar fi favorizat firma ENEL, în varii modalități, în baza unor înțelegeri anterioare, privitoare la atribuirea unor contracte către firma Electro-Alfa Intenational. El ar fi avantajat interesele ENEL prin micșorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3% și majorarea unui spor de eficiență de la 25% la 50%.
Deși trimis în judecată, Dumbrăveanu apare pe site-ul instituției, ca vicepreședinte al ANRE. El și-a depus inclusiv declarația de avere pe 2014.
Agoniseala judecaților
De când a fost „uns” director al Romsilva, Crăciunescu a achiziționat 166.000 de metri pătrați în Timiș, a adunat 70.000 de lei în conturi și a încasat, în ultimul an, 108.000 de lei de la Romsilva. Averea sa este completată de impresionante suprafețe de tren, bunuri obținute pe când ocupa funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Ultima declarație de avere completată de Floarea Șerban este din 2012, de pe când ocupa funcția de secretar de stat în MapN. Și-a făcut publică doar pensia de 52.000 de lei pe an.
Claudiu Sorin Dumbrăveanu, vicepreședintele ANRE a declarat că anul trecut a primit de la instituția de stat un salariu de 260.000 de lei, adică 21.600 de lei pe lună!