Dinel Staicu și fostul președinte al Băncii Internaționale a Religiilor (BIR), Ion Popescu, au solicitat revizuirea deciziei prin care ambii au fost condamnați definitiv la câte 7 ani de închisoare pentru fraudarea BIR, ultimul afirmând că l-a cunoscut pe afacerist abia în pușcărie
La 85 de ani, cu peste 900 de zile din pedeapsă executate în dosarul fraudării BIR, Ion Popescu, doctor în Drept, a arătat în fața Curții de Apel București că procurorii DNA l-au acuzat că în anul 1999, pe vremea când era președintele băncii, nu a respectat o circulară a Băncii Naționale a României dată în anul 2000.
A încălcat legea retroactiv „Sunt jenat că la anii mei și la pregătirea mea sunt în fața dvs. ca fost pușcăriaș. Peste patru zile se fac 11 ani de când am aflat că sunt infractor. Mi s-a arătat de către o doamnă procuror că în 1999 am semnat o circulară care permitea băncilor din teritoriu (n.r. - sucursale BIR) cesiunea de creanță cu încălcarea circularei BNR din 2000. Credeam că e o glumă!”, a declarat fostul președinte al BIR în fața judecătorilor.
Acesta a spus că nu a creat niciun prejudiciu, deoarece garanțiile cesiunilor de creanță au rămas la bancă, lucru confirmat până și de acționarii BIR.
„Șeful Serviciului de specialiști de la DNA (n.r. - Gheorghe Burlacu, în funcție până în 2010) a scris o carteîn care un capitol este despre falimentul BIR, iar un subcapitor arată cum a ajuns la pușcărie un om nevinovat: Popescu Ion. Doamna Iorga și domnul Călin Nistor au întocmit un rechizitoriu în care au scris că garanțiile au rămas la bancă. Îmi pare atât de rău că sunt asociat cu numele omului de afaceri Staicu Dinel! Nu am avut nicio legătură. Ne-am întâlnit în instanță și apoi la pușcărie, unde era om de serviciu...Sunt om de drept, acestea nu sunt erori judiciare, sunt comandamente!”, a declaratIon Popescu.
„Bir”-ul socrului lui Predoiu
Popescu susține că vinovatpentru falimentul BIR este un grup de interese, care la nivelul anilor 2000 pusese ochii pe activele băncii. „Lichidatorii erau membri ai familiei unui fost ministru al Justiției”, a mai arătat fostul președinte al BIR, referindu-se la societatea Reconversie și Valorificare Active SA, în al cărei acționariat se afla la vremea respectivă Călin Andrei Zamfirescu, socrul lui Cătălin Predoiu.
În 2006, când judecătorii de la Înalta Curte au restituit cauza la parchet pentru completarea probatoriului, magistrații au solicitat procurorilor punerea sub acuzare, printre alții, și a avocaților firmei implicate în lichidarea băncii, însă în aprilie 2008, la o lună de la „înscăunarea” lui Predoiu la MJ, procurorii DNA au apreciat că socrul acestuia nu poate fi acuzat.