Secretarul general al Guvernului, Dan Mihalache, a explicat că formula "jigodie frustrată" cu care s-a adresat şefului ANI este un apelativ corect, atât timp cât Horia Georgescu nu s-a conformat rolului pe care îl are în fruntea instituţiei.
"A fost corect să-l numesc aşa, atâta vreme cât el se comportă de această manieră. Calificativul este justificat pentru că a demonstrat că se comportă ca o jigodie politică. Eu mi-am spus punctul de vedere, atât timp cât este şef al unei instituţii publice care are un anumit rol în viaţa politică a acestei ţări, dar pentru că el nu se conformează acestui rol, înseamnă că este o jigodie" a spus Dan Mihalache, în cadrul emisiunii Aktualitatea B1, de la postul de televiziune B1TV.
- Cel mai "CINSTITI" guvern al României! Patru miniştri USL au probleme cu averea, sunt incompatibili sau în conflict de interese
Secretarul general al Guvernului, Dan Mihalache, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat faptul că pe lângă funcţia din cadrul Executivului a fost şi administrator la o societate, ceea ce contravine Legii privind demnităţile publice. "Şeful politic al acestei instituţii este această jigodie frustrată numită Horia Georgescu", a fost reacţia lui Mihalache după ce ANI a anunţat incompatibilitatea. CITIŢI ŞI:
- Dan Mihalache: ANI, o oficină de propagandă politică. Şeful ANI, un INDIVID IDIOT, frustrat
- A.N.I. Maşina de secerat miniştri
- Victor Ponta: Demnitarii acuzaţi de ANI să iasă cu explicaţii. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi NU VOR MAI FACE parte din Guvern