Diplomat britanic, suspectat de spionaj în Rusia

Rusia suspectează că un diplomat de la ambasada Marii Britanii din Moscova este implicat în activităţi de spionaj, afirmă o sursă din cadrul serviciilor de informaţii ruse, citată de Interfax, transmite Reuters.

Deocamdată nu s-au făcut declataţii oficiale în acest caz.

Relaţiile dintre Londra şi Moscova sunt tensionate după asasinarea fostului agent rus Aleksandr Litvinenko la Londra în 2006.

Surse din cadrul serviciilor de securitate britanice declarau săptămâna trecută că Rusia este implicată în acest asasinat, acuzaţii respinse vehement de Moscova.

"Activităţile unui consilier din cadrul ambasadei britanice în Rusia şi probabil, simultan, membru al serviciilor britanice de spionaj, stârnesc semne de întrebare în cadrul serviciilor secrete ruse", a spus sursa citată de Interfax.

Agenţia de presă rusă i-a dat numele presupusului suspect. Purtătorul de cuvânt al ambasadei britanice a confirmat că este vorba de un angajat al misiunii diplomatice.

Potrivit Interfax, suspiciunile se referă la întâlnirile diplomatului cu reprezentanţi ai opoziţiei ruse din Caucazul de Nord, inclusiv din Cecenia.