Piesele pe care le-am văzut la Teatrul Mic în perioada 1975-1981, puse în scenă doar pentru că era director Dinu Săraru, au fost ca un balon de oxigen pentru noi, bucureștenii, trăitori într-o lume cenușie. Cozile la bilete erau imense, căci trupa de actori adunată în jurul său era extraordinară: Olga Tudorache, Tatiana Iekel (prima soție a lui Florin Piersic), Mihai Dinvale, Leopoldina Bălănuță, Mitică Popescu, Valeria Seciu și mulți alții… O regizoare de excepție, cea mai bună în acea perioadă, Cătălina Buzoianu, scenografa Michaela Iordache, soția lui Ștefan Iordache… Aici a debutat și Dan Condurache, și Rodica Negrea, fiindcă Dinu Săraru știa să-și aleagă oamenii, nu numai piesele. Și mai știa să țină în frâu și orgoliile artiștilor, fiindcă și în teatru există cu carul. Știu din interior, deoarece aveam o „pilă” acolo care ne ajuta și cu biletele, mama unei colege din liceu. Mulțumesc „tanti” și Dumnezeu să te aibă în pază acolo unde ești! Datorită ție am văzut-o și pe Anda Călugăreanu, însărcinată cu Ioana în luna a noua, cântând la chitară în spectacolul de muzică și poezie, alături de marea actriță Leopoldina Bălănuță, miam răsfățat sufletul și mintea cu „Maestrul și Margareta”, „Stâlpii societății”, „Efectul razelor gama asupra anemonelor” și multe alte piese excepționale.

Sunt vrute și nevrute de spus despre scriitorul și omul de cultură Dinu Săraru… Probabil că în cartea abia lansată ne va spune și versiunea sa, de ce este un personaj controversat. Sper să citesc despre perioada în care a creat Teatrul Foarte Mic, cum și cu cine s-a bătut ca să obțină spațiul unde funcționa un prăfuit magazin de jucării, să povestească despre vremea în care a fost directorul Teatrului Național sau al TVR, cum trecea de cenzură, ce compromisuri de comunist a făcut ca să reușescă să aibă libertatea de a pune în scenă niște piese „periculoase” pentru regim. „Eu sunt născut să fiu controversat”, și-a început discursul Dinu Săraru în sala arhiplină din clădirea de pe Calea Victoriei care sugerează vechiul Teatru Național, bombardat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A mărturisit că ideea de a face această carte de memorii îi aparține lui Vartan Arachelian, jurnalistul care s-a ținut de capul lui 15 ani ca să scoată la iveală cele mai interesante momente traversate în anii dictaturii, dar și după. În cartea de memorii se găsesc întâmplări cu mai toți marii oameni de cultură ai României, de la academicieni, scriitori și actori, la zbirii cenzurii comuniste.

Plin de umor și cu un tăiș al verbului de necontestat, maestrul Săraru a atins și nărvurile contemporane: când greșești, iar apoi te duci să-ți recunoști păcatul și să ceri unui preot să înalțe rugi ca să fii iertat. „

Cu Vartan am tot lucrat vreo 15 ani la carte. Cum terminam o controversă, apărea alta. Și cum mergeam la Slătioara des, îl aveam pe Episcopul de Vâlcea la care mă spovedeam. Îmi ziceam că nu pot eu greși, cât poate el ierta. Rămân însă controversat și voi continua să fiu controversat și vă asigur că am și un alt prelat care să-mi ierte păcatele”, ne-a spus hâtru maestrul Dinu Săraru. Ropotele de aplauze au fost ca în sala de la teatru, la sfârșitul unui spectacol excepțional.

Vă mai dezvălui doar o secvență care mie mi-a strâns inima: Omul care a scris atâtea romane acide azi nu mai vede aproape deloc. Când are de dat vreun text la vreo publicație, dictează. Cartea „Jurnalul unui personaj controversat” a așternut-o pe hârtie Vartan Arachelian, sub forma unui imens interviu. Un fel de operație de finețe, cu laparoscopul sfredelind prin memoriile unui personaj al vremurilor din două epoci.

 

Te-ar putea interesa și: