Dinu Patriciu a fost achitat în dosarul Rompetrol pe motiv că fapta nu există. Procurorii vor contesta decizia

Dinu Patriciu şi ceilalţi 12 inculpaţi au fost achitaţi, după şase ani de procese, în dosarul "Rompetrol". Omul de afaceri este acuzat de şapte acuzaţii: de la înşelăciune la manipularea pieţei de capital.

UPDATE ora 15.20 Oficiali din cadrul DIICOT au declarat pentru "Evenimentul Zilei" că vor contesta decizia de achitare cu apel. Instanţa a respins şi cererea DIICOT de confiscare a sumei de 9,8 milioane euro şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor lui Dinu Patriciu şi altor inculpaţi. Cheltuielile de judecată în cuantum de 50.000 lei rămân în sarcina statului. UPDATE ora 15.15 Tribunalul a început să citească sentinţa în dosarul Rompetrol, Dinu Patriciu a fost fost achitat. Decizia nu este definitivă. Tribunalul Bucureşti continuă să citească restul sentinţei pentru ceilalţi inculpaţi. restul inculpaţilor din acest dosar au fost achitaţi de către judecătorul Marin Constantin-Marino. Magistratul este cel care are spre soluţionare şi dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare în care este acuzat omul de afaceri Dan Voiculescu. Decizia a fost amânată de trei ori Tribunalul Bucureşti a amânat de trei ori decizia în acest dosar. Ultimul termen de judecată a fost la data de 18 iulie 2012. La ultimul termen de judecată, procurorii au cerut magistraţilor condamnarea lui Dinu Patriciu şi a lui Alexandru Bucşă la pedeapsa maximă pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi în dosarul Rompetrol, respectiv 20 de ani de închisoare. De-a lungul celor şase ani, dosarul a trecut prin toate fazele inerente justiţiei din România. De la amânări puerile, expertize peste expertize, lipsă de apărare, lipsa dosarului, plângeri de soluţionat sau depuneri de acte până la excepţii de neconstituţionalitate. La începuturi, Patriciu venea la termene. Pe măsură ce timpul trecea, s-a plictisit şi şi-a trimis avocaţii. Au fost audiaţi în acest proces zeci de martori, de la personaje specializate în piaţa de capital până la politicieni ademeniţi cu câştiguri ameţitoare şi imediate pe bursă. Termene de judecată au fost peste 50. Divergenţe pe judecător În aprilie 2010, avocaţii lui Patriciu au cerut schimbarea judecătoruilui pe motiv că fratele acestuia, Stelică Constantin Barna avea funcţie în PDL, devenind ulterior înalt funcţionar la Fisc. Potrivit avocaţilor, PDL era pe atunci în opoziţie cu gândirea liberală a miliardarului. Argumentul nu a ţinut şi Marin Constantin Marino a rămas în cauză. El este al treilea judecător care a intrat în proces. În 2006, la începuturile acestui dosar extrem de mediatizat, povara analizării cazului a căzut pe umerii unui tinere judecătoare care, după câteva luni, a preferat să intre în concediu prenatal şi a scăpat de caz. Al doilea judecător a fost promovat la Curtea de Apel, lucru care l-a încercat şi Constantin Marino numai că a fost respins la interviul de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Precrierea faptelor, revenire asupra deciziei La un moment dat, mulţii apărători ai grupului au cerut judecătorului să constate că o parte dintre acuzaţii s-au prescris din cauza perioadei lungi care s-a scurs de la producerea faptelor. Constantin Marino a luat act de acest lucru. Ulterior, a revenit asupra deciziei şi a decis că procesul trebuie să continue. Chiar şi în acest condiţii, tot mai multe voci susţin că acest dosar are "zilele" numărate în faza următoare de judecată, chiar dacă se adaugă la perioada prescripţiei speciale lunile cât a fost suspendat la Curtea Constituţională. Pedeapsă maximă Pe când procesul se apropia de final şi judecătorul insista ca reprezentantul Parchetului să ceară pedepsele pentru fiecare dintre cei 13 inculpaţi, avocaţii lui Patriciu au făcut o sumedenie de cereri şi au ridicat mai multe excepţii. Au fost respinse pe motiv de "tergiversare" a cauzei şi procurorul, în sfârşit, s-a "răcorit" şi a cerut pedepsa maximă pentru Dinu Patriciu şi Alexandru Bucşă, adică 20 de ani de închisoare. Pentru ceilalţi a cerut pedepse mai blânde, dar tot cu executare. SRS, amendat După o amânare de pronunţare, consilierul preşedintelui interimar Crin Antonescu, Sorin Roşca Stănescu, a cerut schimbarea judecătorului. Cererea i-a fost respinsă, fostul jurnalist fiind amendat cu 5.000 de lei, cu posibilitate de contestare. Alături de Dinu Patriciu, în acest caz mai sunt inculpaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache. Acuzaţiile Activitatea infracţională a lotului Patriciu a fost analizată sub două aspecte: creanţa Libia şi manipularea pieţei de capital. În prima fază Patriciu este acuzat că ar fi delapidat şi folosit în interes propriu 85 milioane de dolari din cadrul unui acord România-Libia şi în al doilea caz este este învinuit de organizarea şi coordonarea tranzacţionarii acţiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA, în scopul influenţării şi menţinerii unui nivel artificial al preţului de deschidere şi tranzacţionare. CITIŢI ŞI:

  • Scandal cu acuze de favorizarea infractorului în procesul lui Patriciu
  • Decizia în dosarul Rompetrol, amânată din nou
  • Dosarul Rompetrol la final, prescripţia bate la uşă
  • O nouă amânare în dosarul "Rompetrol". Dinu Patriciu află pe 28 august dacă va face 20 de ani de închisoare