Mircea Dinescu, caracterizat în carte drept „golănaş, suburban, incult, agresiv şi obraznic”, denunţă autorul ca fost informator al Securităţii. „Există la CNSAS documente care dovedesc faptul că Adrian Marino a fost informator în Direcţia a III-a”, a susţinut Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, într-o declaraţie dată duminică EVZ. Ieri, acesta a revenit cu detalii. „Marino a lucrat şi pentru SIE, în diaspora. Minte şi mort. În vreme ce eu eram arestat la domiciliu, el se întâlnea cu băieţii în Cişmigiu şi dădea informaţii. Îi plăcea Cişmigiul, criticul nostru era foarte «romantic»”, a mai spus, caustic, Mircea Dinescu, fără a arăta şi documentele doveditoare. Verificare aproape imposibilă Dacă dovada colaborării lui Adrian Marino există sau nu la CNSAS e foarte puţin probabil să se mai afle atâta vreme cât criticul nu mai este în viaţă. Nimeni nu mai poate cere acum verificarea trecutului său, iar o eventuală deconspirare ţine pur şi simplu de hazard. Mai precis, deconspirarea s-ar putea produce doar dacă cineva îl găseşte ca informator în dosarul său şi cere CNSAS să i se spună cine se ascunde în spatele numelui conspirativ. O altă posibilitate este aceea ca el să fie identificat de un cercetător în arhivele CNSAS în dosarele al căror titular poate fi sau în dosarele colective dedicate mediului literar. „Dinescu face contraşantaj” Soţia autorului, Lidia Bote- Marino, crede însă că asemenea dovezi nu se vor găsi niciodată, întrucât soţul ei nu a fost angajat nici măcar bibliotecar pentru că s-a opus oricărui compromis şi nu a făcut nicio concesie regimului. „E o ruşine ce se spune. Soţul meu nu a fost informator. Oamenii nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa şi se apără atacând pe nedrept”, afirmă Lidia Bote-Marino. De aceeaşi părere este şi editorul Silviu Lupescu, directorul Polirom: „Este exclus ca Marino să fi fost informator. El a făcut puşcărie politică şi a suferit foarte mult”. Publicistul Tudor Octavian crede că atacul lui Dinescu este imoral. „Dinescu nu e procurorul naţiei. Ceea ce face el este contraşantaj. Eu ştiu de la vărul meu, Mihai Săndulescu, care a fost deţinut politic la Aiud şi Canal şi coleg de celulă în închisoare cu Marino, că i se spunea «Seniorul » de către deţinuţi”, spune Tudor Octavian. Manolescu: „Dinescu are dreptate” Criticul Nicolae Manolescu, cu care Marino a semnat o perioadă articole la două mâini în „Contemporanul”, îl creditează însă pe Mircea Dinescu. „Dinescu are dreptate, deşi este mult prea slobod la gură şi n-ar avea dreptul să dea asemenea informaţii”, spune Nicolae Manolescu. Legătura lui Marino cu Securitatea s-ar fi putut dezvolta, potrivit lui Dinescu, în perioada în care Marino a fost plecat în străinătate. Între 1971 şi 1972, Marino a făcut o specializare în Elveţia, supervizat de marele comparatist, profesorul René Étiemble. „Cine este totuşi mai vinovat: victima sau călăul? Securistul ce te-a bătut, constrâns, şantajat etc. să dai note informative sau autorii acestor note?” ADRIAN MARINO, în volumul de memorii „Viaţa unui singur om” „Marino era în SIE, în diaspora. Minte şi mort. Există la CNSAS documente care dovedesc faptul că Adrian Marino a fost informator în Direcţia a III-a.” MIRCEA DINESCU, reacţia la volumul de memorii al lui Adrian Marino O DATORIE MORALĂ „Adrian Marino nu poate fi combătut decât printr-o altă carte” „Publicarea acestor memorii cu destin voit postum e o datorie morală şi o promisiune pe care i-am făcut-o regretatului cărturar Adrian Marino”, spune Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom. „Marino nu a fost comod nici în timpul vieţii, s-a mai războit cu vârfurile noastre culturale. Părerile lui despre oamenii de cultură erau bine-cunoscute, nu sunt o revelaţie în carte. Marino nu poate fi combătut decât printr-o altă carte”, subliniază editorul. Fără comentarii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu nu au dorit să comenteze opiniile criticului cu privire la Noica, ce a fost transformat, potrivit lui Marino, „printr-un monopol cultural”, în „Căpitanul filosofic al naţiunii”. „Cearta intelectualilor”, războiul dintre Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Adrian Marino, este însă un subiect mai vechi. În 2004, după decernarea premiilor Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), când Andrei Pleşu a fost premiat pentru volumul „Despre îngeri” la târgul de carte Bookarest, a urmat un imens scandal. Marino şi-a exprimat în „Observator cultural” rezervele serioase faţă de orientarea ideologică a cărţii. Compromis şi drept moral În interviurile lui Ovidiu Şimonca publicate în aceeaşi revistă şi editate în cartea sa „Pot să vă enervez cu ceva?”, Liiceanu şi Pleşu spun că Marino a făcut el însuşi compromisuri în comunism şi nu are dreptul moral de a-l judeca pe Noica, faţă de care „s-ar fi gudurat, înainte de moartea acestuia”, potrivit lui Liiceanu. Dinescu s-a arătat surprins de vorbele grele ale criticului din volum, „pentru că n-a avut nici în clin, nici în mânecă cu el”. „Nu am dialogat cu Marino, nu am polemizat cu el. Firea lui era mai aspră, mai ciufută. Eram la poli opuşi. Eu eram artist, nu ţineam seama de canoane. El era genul de funcţionar al culturii, plin de acreală, marginalizat, care a stat în bibliotecă şi şi-a injectat veninul în ceilalţi. Cei de genul ăsta nu se simt bine cu artiştii”, a subliniat Dinescu. OMAGIUL LUI MARINO Liiceanu şi dedicaţia compromiţătoare Deşi a făcut opt ani de puşcărie politică la Aiud şi a stat şase ani la domiciliu forţat în Bărăgan, Adrian Marino a fost portretizat de Liiceanu ca un linguşitor demn de dispreţ. Într-o scrisoare deschisă adresată lui Andrei Pleşu, apărută în „Dilema”, Liiceanu a susţinut că deţine în copie o dedicaţie olografă a lui Marino către Dumitru Popescu- Dumnezeu, dată pe una din cărţile sale. “Tov. Dumitru Popescu, cu multe mulţumiri şi recunoştinţa pentru sprijinul decisiv acordat acestei cărţi, cu rugămintea de a o apăra în continuare de atacurile joase, murdare ale odiosului Vasile Nicolescu, satrapul presei literare pe care o instigă de pe acum împotriva acestei realizări culturale româneşti. Omagiul lui Adrian Marino”.
Seicii AU UMPLUT-O DE BANI pe Simona Halep! Ce SUMA URIASA a incasat pentru FINALA de la Doha

Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Mango, fructul miraculos cu proprietăți unice. De ce este...
evzmonden.ro
Alte articole din categoria: Cultură
Alte articole din categorie

DESCOPERIRE ȘOCANTĂ în Italia! Tânărul Narcis, scos dintre ruine. Se uita fix într-o baltă

SFÂNTUL ZILEI. Purtătorul epistolei

LASA UN COMENTARIU