Fostul finanţator al clubului Universitatea Craiova, Dinel Staicu, a fost condamnat, astăzi, de judecătorii Tribunalului Bucureşti la 12 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).
Magistraţii au majorat, astfel, pedeapsa de patru ani de închisoare primită de fostul finanţator al clubului Universitatea Craiova la Judecătoria Sectorului 4.
Tot la 12 ani de închisoare a fost condamnat ieri şi fostul preşedinte al BIR, Ion Popescu, acuzat de o fraudă de cinci milioane de euro. Asta, după ce, la Judecătoria Sectorului 4, şi acesta primise tot o pedeapsă de patru ani de închisoare în dosarul "BIR". Alături de Staicu şi Popescu, în aceeaşi cauză, au primit pedepse de câte şase ani de închisoare Radian Răceală şi Viorica Duţu. Tribunalul Bucureşti le-a majorat astfel şi acestora pedepsele de câte trei ani de închisoare cu suspendare aplicate de instanţa de fond.
Nici decizia de ieri a Tribunalului nu este însă definitivă, putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.