Dinamo: Sănătate maximă!

Campionii înfruntă azi, în optimile Cupei României, singura echipă de Liga a III-a rămasă în competiţie.

Optimile de finală ale Cupei României Timişoreana programează azi (de la ora 16.15, în direct la Antena 1) un meci inedit, care va opune Sănătăţii Cluj, o echipă mică din Liga a III-a, campioana en-titre, Dinamo. Chiar dacă raportul de forţe pare disproporţionat, amatorii de la Cluj sunt hotărâţi să nu se facă de râs la primul meci televizat din cariera lor. „Viruşii verzi“, aşa cum sunt botezaţi fotbaliştii ardeleni, s-au învoit două zile de la serviciu pentru a pregăti partida de diseară cu Dinamo. „Suntem la Gilău, într-un fel de cantonament. Ne-am adunat toată echipa să stăm împreună“, ne-a declarat ieri Aurelian Ghişa, care este finanţatorul şi preşedintele clubului, precum şi cel mai în vârstă jucător - 43 de ani. „Câinii roşii“ se vor prezenta cu echipa a doua Dacă Dinamo va face deplasarea la Cluj cu echipa a doua, de la Sănătatea nu lipseşte nimeni, jucătorii învoindu-se de la serviciu sau de la şcoală, cum e cazul juniorului Răzvan Tirpe (17 ani). Fotbaliştii echipei din Liga a III-a sunt „la bază“ care taximetrist, care manipulant sau inginer, niciunul nefiind jucător profesionist de fotbal. Formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare nu va conta la meciul din Ardeal pe mai mulţi jucători de bază, printre care: Lobonţ, Blay, Moţi, Ştefan Radu, Pulhac, Munteanu, Mărgăritescu, Cristea, Niculescu şi Dănciulescu. „Toţi fotbaliştii sunt apţi de joc. Moralul echipei e foarte bun. Sperăm în victorie, aşa cum speră orice echipă înainte de un meci, dar nu putem spune că mergem să-i dominăm. Tactica noastră va fi să nu luăm gol, deci ne vom concentra pe apărare“, ne-a spus antrenorul Ovidiu Raţiu. Acesta este îngrijorat de faptul că stadionul pe care se va desfăşura meciul, pus la dispoziţie de CFR Cluj, este mai mare decât cel de Liga a III-a pe care jucau de obicei. Prime de 700 de euro „Sper să nu avem dificultăţi cu condiţia fizică a fotbaliştilor, care nu sunt obişnuiţi cu un teren atât de mare. Pe nocturnă au mai jucat unii, dar pe teren mic“, a adăugat Raţiu. În campionat, Sănătatea joacă în a Liga III-a, unde ocupă locul 12, cu 5 victorii, 3 egaluri şi 9 înfrângeri. Prima pentru un meci de campionat este de 100 de lei, dar când au eliminat pe UTA din Cupa României, jucătorii au primit câte 300 de euro. Dacă trec şi de Dinamo, finanţatorul le-a promis câte 700 de euro şi un sejur în Tunisia. Unirea - Steaua, derby-ul din „optimi“

Cel mai atractiv meci din această fază a competiţiei este înfruntarea de mâine dintre Unirea Urziceni şi Steaua. Ultimul meci dintre cele două echipe, disputat în campionat, pe arena ialomiţenilor, a fost câştigat de elevii lui Dan Petrescu, scor 1-0. „Roş-albaştrii“ n-au mai câştigat un meci în deplasare de aproape două luni, mai exact din 7 octombrie când au întrecut cu 2-1 pe Dacia Mioveni. Partidele din „optimi“ se joacă într-o singură manşă, eliminatorie. DRUMUL SĂNĂTĂŢII Faza I: Someşul Ileanda - Sănătatea 1-4 Faza a II-a: Minerul Iara - Sănătatea 1-2 Faza a III-a: Victoria Carei - Sănătatea 1-2 Faza a IV-a: Sănătatea - Gaz Metan Mediaş 1-0 Faza a V-a: Sănătatea - Unirea Alba Iulia 3-2 Şaisprezecimi de finală: Sănătatea - UTA 1-0 CUPA ROMANIEI LA FOTBAL, OPTIMI DE FINALĂ Astăzi „U“ Cluj - Pandurii Tg. Jiu Stadion: „Ion Moina“ (Cluj), ora 12.00, netelevizat Gloria Buzău - Poli Timişoara Stadion: „Gloria“ (Buzău), ora 12.00, netelevizat Dacia Mioveni - Ceahlăul Piatra Neamţ Stadion: „Dacia“ (Mioveni), ora 12.00, netelevizat Jiul Petroşani - CFR Cluj Stadion: „Jiul“ (Petroşani) , ora 12.00, netelevizat Sănătatea Cluj - Dinamo Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu“ (Cluj), ora. 16.15, Antena 1 Poli Iaşi - Rapid Stadion: „Emil Alexandrescu“ (Iaşi), ora 20.30, Antena 1 Mâine FC Braşov - Oţelul Galaţi Stadion: „Astra“ (Ploieşti), ora 16.15, Antena 1 Unirea Urziceni - Steaua Stadion: „Unirea“ (Urziceni) , ora 20.30, Antena 1