Ionel Dănciulescu, managerul sportiv al echipei Dinamo, a anunțat că va pleca din Ștefan cel Mare, peste două luni, atunci când i se va termina contractul. El s-a plâns că are un rol decorativ în „Groapă” și că s-a săturat să scoată castanele din foc.

„Nu m-a întrebat nimeni despre noul antrenor, nu mi-am dat cu părerea și nici nu m-a interesat. Nu sunt tipul care să se bage în seamă. Eu la Dinamo sunt pentru a scoate castanele din foc, pentru a fi de imagine. De asta cred că, peste două luni, când mi se termină contractul, voi pleca.

Cred că este momentul să ne despărțim. Așa e cel mai bine. La Dinamo sunt oameni care vorbesc pe la spate și pe care îi interesează ce fac alții, nu ce fac ei. Eu nu am mai vorbit cu Negoiță, probabil că unii au dialog cu el. Am auzit că eu spuneam presei echipa pe care o alinia Uhrin. Dar nu l-am întrebat niciodată asta!

La Dinamo, nimeni nu și-a asumat greșelile. Au apărut informații în presă din care reiese că eu le-am spus jucătorilor că Dușan Uhrin a zis că sunt slabi. De mâine mă voi distanța și de jucători. Sunt multe lucruri care m-au dezamăgit și m-au supărat. Am încercat să fiu apropiat de jucători și să-i învăț, dar puțini au perceput asta.

Sunt dezamăgit de ei. Mi-e teamă de ce va fi la Dinamo în acest sezon. De asta mai stau două luni, pentru a scăpa de emoțiile retrogradării”, a spus Dănciulescu la Digi Sport.