Din Sala Tronului, Iohannis răsucește cuțitul în rana lui Firea

Președintele Klaus Iohannis a lansat marți un atac subtil la adresa primarului general, Gabriela Firea, din cauza căreia „blocajele din traficul bucureștean afectează venirea investitorilor în zona Măgurele, un important pol de dezvoltare al României”.

Președintele a participal la Conferința „We are inventing the future! Our bet on science!”, organizată în Sala Tronului de la Palatul Regal.

Șeful statului crede că pentru remedierea situației pe care a invocat-o au existat proiecte care au avut studii de fezabilitate, dar PMB nu a alocat fonduri pentru a fi executate.

„Este important ca proiectele de infrastructură să țină și ele pasul. Prin asigurarea unui acces rapid către Parcul Științific Măgurele se poate crește popularitatea zonei pentru investitori, pentru cercetători, dar, sigur, și pentru angajați. Din păcate, bine-cunoscutele și experimentatele blocaje din traficul rutier sau lipsa unui sistem de transport feroviar suburban sunt câteva dintre elementele care reduc atractivitatea zonei metropolitane București-Ilfov, și aici este nevoie de acțiune”, a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele, fost profesor de fizică, a vorbit despre importanța dezvoltării cercetării în domeniu. „O astfel de investiție este și dezvoltarea Parcului Științific Măgurele. Acest proiect este primul de o asemenea însemnătate din țara noastră și marchează un pas foarte important spre creșterea conectivității dintre mediul academic și cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activități economice cu valoare adăugată.

Iată cum o inițiativă de succes, precum Infrastructura Luminii Extreme - Fizica Nucleară, poate deveni punctul de pornire al unui demers integrat de dezvoltare regională”, a declarat președintele.

Conferința „We are inventing the future! OUR BET ON SCIENCE!”, organizată la Palatul Regal, este o dezbatere națională și prezintă o soluție concretă, MAGURELE SCIENCE PARK, care va asigura convergența celor mai competitive sectoare ale cercetării românești prin transfer tehnologic și antreprenoriat.