Moțiunea a trecut. Cu un număr de cinci voturi peste minimul necesar. În postdecembrism, au mai fost două momente de cădere a unui guvern prin Moțiune de cenzură.

Primul, în 6 oct 2009, cînd Opoziția de atunci, alcătuită din PSD și PNL a cîștigat cu 18 voturi peste cele cerute. Al doilea, în 18 aprilie 2012, cînd Opoziția întruchipată de PSD și PNL, a dat jos Guvernul PDL cu patru voturi peste cele necesare. Am purces la această trecere în revistă pentru a scoate în evidență cîteva specificități ale momentului de joi, 10 octombrie 2019: 1. Cel mai mare scor a fost obținut în 2009. Fără folos, deoarece Traian Băsescu a manevrat astfel încît noul Guvern a fost instalat abia după ce a cîștigat el alegerile prezidențiale. 2. În 2009 și în 2012 se știa cine va fi premierul desemnat.

Klaus Iohannis din partea PSD (ce bordel și politica asta!) în 2009, Victor Ponta în 2012. Din partea PSD împotriva PDL-ului de atunci, azi parte a PNL cu care s-a aliat Victor Ponta (ce bordel și politica asta!). 3. Scorul de acum nu poate fi considerat încurajator pentru Opoziția care va prelua Guvernarea. Mai mult, eu cred că acest scor e prea mic pentru ce a fost PSD după 26 mai 2019. Dincolo de motivele politicianiste ale momentului din Parlament, de spectacolul grotesc al aducerii unor parlamentari de pe masa de operație și chiar de pe năsălie, de către partidele de Opoziție, în frunte cu ALDE, pentru a dovedi de ce solidaritate beneficiază lupta împotriva PSD, rămîne un fapt: PSD a plecat de la Guvernare. Despre necesitatea istorică a căderii Guvernului Dăncilă am scris imediat după 26 mai 2019, cînd PSD a înregistrat cel mai slab scor postdecembrist la un scrutin.

Pe 28 mai 2019, după anunțarea rezultatelor, scriam pe cristoiublog.ro: „Ce semnal dau alegerile europarlamentare? Că din punct de vedere al stării electoratului PSD nu mai poate rămîne la Guvernare. Desigur, o Moțiune de cenzură are șanse puține de izbîndă. Din punct de vedere al aritmeticii parlamentare, PSD poate să rămînă la guvernare. Orice istoric al clipei, dar și orice istoric va spune însă imediat că nu se poate guverna împotriva Poporului. Pînă la alegerile din 2020 ar mai fi un an și ceva de guvernare. Un an în care un Guvern va trebui să ia măsuri, să fie cît de cît acceptat de electorat.

În cazul Guvernului PSD nu e vorba numai de acceptare. E vorba de ostilitate. Cum să guvernezi un Popor ostil? (...) Pentru a se reface, pentru a cîștiga alegerile care vor urma, PSD trebuie să treacă în Opoziție.” După plecarea ALDE, notam sub titlul: PSD de azi: Un ins care se ține îngrozit de vîrful pomului zgîlțit de ursul aflat dedesubt. „Inutil să mai spun de ce nu-și revine PSD. Pentru că partidul și-a încheiat ciclul istoric. E la guvernare din 2012. Asta în condițiile în care guvernarea tehnocrată a fost sub controlul PSD. A obținut un scor istoric la parlamentarele din 2016. Și-a bătut joc de majoritatea parlamentară deținută. A risipit prostește capitalul electoral prin schimbarea a doi premieri și prin politica de trasu-împinsu în toate domeniile.”

Argumentelor convocate de mine pînă acum le voi adăuga cîteva, mai noi:

1. Liderul Tineretului Social Democrat Gabriel Petrea a votat la vedere în favoarea Moțiunii. L-am urmărit la Congresul PSD care a ales noua conducere. Candida la postul de secretar general al PSD. Am scris despre prestația sa: „Sînt surprins de numărul mare de tineri din sală. Asta contrazice imaginea PSD de partid al ghiorțanilor. Dacă mă gîndesc bine sînt tineri de Stînga, nu puiuți de FSNiști, ca odrasla lui Caramitru, care vrea Revoluții culturale din vilă de trei milioane de euro. De ce nu-i folosește PSD? E o întrebare pe care mi-am pus-o și cînd l-am ascultat pe liderul TSD Gabriel Petrea prezentîndu-și de la tribună proiectul de secretar general.

A fost cel mai bun vorbitor dintre toți concurenții, prin fixarea pe ceea ce trebuie să fie secretarul general. Liderul TSD le-a reamintit celor din sală că tinerii PSD-iști ca el sînt cei care au făcut campaniile și că a venit vremea ca ștabii partidului săși amintească acest lucru. Le-a reamintit degeaba. Liderul tinerilor PSD-iști n-a fost ales secretar general.” Dar nu numai atît. Deși la un moment dat s-a pus în partid problema Gabriel Petrea noua conducere a tratat-o cu sictir.

2. Atmosfera din Parlament a fost violent anti PSD. S-a apelat și la trucul aducerii cu Salvarea a cîtorva votanți. Nu doar de pentru a asigura trecerea Moțiunii, dar și pentru a stoarce capital politic antiPSD. Asta înseamnă un electorat majoritar anti- PSD.

3. Ana Birchall, ministrul PSD-ist al Justiției, a pornit o campanie în favoarea Binomului pe care nici Raluca Prună nu și-a îngăduit-o. De ce e atît de înverșunată Ana Birchall pentru a înăbuși orice tentativă a Justiției de a se elibera de sub dictatura sergenților majori mesianici e lesne de ghicit. N-are importanță asta. Importanță are că Ana Birchall e ministru PSD. Că tot ceea ce face ea pentru reabilitarea abuzurilor din Justiție e în numele PSD. Ar fi fost normal ca ea să fie demult exclusă din PSD. La interviul de la Gîndurile lui Cristoiu am întrebat-o pe Viorica Dăncilă de ce n-a fost exclusă Ana Birchall din PSD. Mi-a răspuns confuz. Era limpede că se temea să facă asta? De ce? Pentru că Ana Birchall a fost proțăpită în guvernarea PSD la cererea unor cercuri americane. Viorica Dăncilă știe asta. Și de aceea nu și-a asumat tăria de a o exclude.

4. Moțiunea de cenzură a fost semnată și de parlamentari PSD. Am întrebat-o pe Viorica Dăncilă de ce n-au fost excluși aceștia din PSD. Cum adică să semnezi o Moțiune de cenzură împotriva propriului guvern? Spre stupoarea mea a răspuns că respectivii au întrucîtva dreptate, că sînt nemulțumiți, că s-a discutat cu ei. Cum adică s-a discutat cu ei? E o întrebare normală dacă PSD ar fi un partid viu, energic. PSD se zbătea să supraviețuiască la putere. Un partid tare, un partid cu suflu, i-ar fi dat afară pe respectivii. Chiar riscînd să piardă la Moțiunea de cenzură.

5. Afacerea Rovana Plumb a ținut de intrigile de la Bruxelles. Ungaria a reacționat violent împotriva UE în cazul comisarului maghiar respins. Guvernul PSD a evitat cu brio o astfel de poziție. Viorica Dăncilă s-a mulțumit să acuze Opoziția. Cînd a făcut lista proprie de candidați la europarlamentare, Liviu Dragnea a precizat că principalul criteriu îl reprezintă nevoia ca trimișii PSD la Bruxelles să se bată pentru Guvern, pentru România. În Parlamentul european sînt PSD-iști. Te-ai fi așteptat, potrivit criteriului după care au fost trimiși, să ia foc după afacerea Rovana Plumb. Știți cîți au luat atitudine? Doar doi: Carmen Avram și Maria Grapinni. Toți ceilalți n-au emis nici măcar un suspin. De ce? Le e rușine că sînt din partea PSD.

6. La Moțiunea de cenzură s-au ținut discursuri pro și contra Moțiune. Contra Moțiunii în favoarea PSD a vorbit doar PSD. Toate celelalte partide s-au năpustit asupra partidului de guvernămînt. PSD s-a trezit izolat pe scena politică a României.

7. Un fenomen spectaculos de după 26 mai 2019 îl reprezintă trecerea unor parlamentari PSD la Pro România. Nici una dintre aceste treceri nu e însoțită de o justificare din partea respectivilor. Pur și simplu sar în altă barcă. Un partid își dovedește forța și prin tăria cu care parlamentarii săi sprijină Guvernarea. Dacă PSD ar fi fost în Opoziție și ProRomânia la guvernare ar mai fi fost de înțeles. Respectivii au fost atrași de ciolan. PSD era la guvernare cînd au avut loc aceste plecări. Păi dacă un partid e părăsit chiar și cînd e la Guvernare, înseamnă că nu mai demult o garanție că e la Guvernare.

Sînt doar cîteva exemple menite a dovedi că nu indiferent de rezultatul Moțiunii, Guvernul PSD trebuia să cadă. Și nu la scorul acesta. Ci la un scor mult mai mare. Din punct de vedere istoric era deja demult căzut.