În motivarea deciziei de arestare a lui Ovidiu Puţura, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti arată, că, dacă fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei ar fi fost lăsat în libertate, ar fi încercat să realizeze înţelegeri cu părţile şi să influenţeze martorii. Decizia nu este definitivă, contestaţia urmând să se judece la instanţa supremă.
Potrivit judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti, care a analizat propunerea DNA de arestare a judecătorului suspendat Ovidiu Puţura, cercetarea în stare de libertate a fostului secretar de stat în Ministerul Justiţiei prezintă pericol pentru ordinea publică.
Acest pericol reiese din modul şi împrejurările "săvârşirii infracţiunilor care generează un sentiment de indignare în rândul opiniei publice cu privire la modalitatea în care unii magistraţi înţeleg să-şi exercite funcţia", se arată în motivarea instanţei.
Judecătorul apreciază că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, raportat la modalitatea de săvârşire a faptelor şi la rezonanţa socială a unor asemenea activităţi infracţionale, în contextul în care "onestitatea magistraţilor este o condiţie esenţială pentru înfăptuirea actului de justiţie".
În situaţii de genul celor din prezenta cauză este imperios necesar ca statul să aibă mijloace utile pentru contracararea fenomenului corupţiei sau cel puţin limitarea efectelor acestuia, dată fiind evoluţia acestui fenomen care reprezintă o ameninţare pentru democraţie şi drepturile omului. În condiţiile în care Justiţia, ca instituţie, este în egală măsură un serviciu public, dar şi o autoritate a statului care răspunde de aplicarea legii şi stabilirea adevărului într-o cauză, exclusiv pe baza actelor aflate la dosar, implicarea persoanelor învestite cu înfăptuirea actului de justiţie în astfel de activităţi eludează însăşi normele constituţionale care impun ca Justiţia să fie unică, imparţială şi egală pentru toţi cetăţenii.
Ovidiu Puţura, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat, în 21 ianuarie, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti.