Mădălin Voicu și Serghei Mizil au fost unii dintre cei mai buni prieteni ai fi ului cel mic al lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Cei doi au rememorat, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, ultimii ani din viața lui Nicu Ceaușescu, din momentul arestării sale, continuând cu condamnarea, pușcăria, apoi cu indaptarea acestuia în noua societate și culminând cu moarte acestuia la Viena, de ciroză.

Mezinului familiei Ceaușescu i se hărăzise rolul de „moștenitor al tronului”. A fost pregătit pentru preluarea puterii cu precădere de maică-sa, Elena – a cărui feblețe era – încă din adolescență și tinerețe. Numai că lui nu-i prea plăcea să fie în centrul atenției.

Era un chefliu. Îi plăceau băutura și femeile frumoase, alături de care nu se sfia să se afișeze. Anturajul său, format aproape în exclusivitate din beizadelele demnitarilor comuniști, nu era tocmai pe gustul maică-sii. Părinții săi l-au școlit și l-au pus în posturi importante. A fost șeful UTC-ului și Revoluția l-a prins în funcția de prim-secretar al organizației județene a PCR Sibiu, unde fusese trimis întrun fel de „reeducare la locul de muncă”. Pe seama sa au circulat multe legende, dar niciuna în care să se spună că ar fi fost un om rău. A fost, mai degrabă, un om slab, nonconflictual, care nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor genitorilor săi.

Obișnuit să huzurească, s-a trezit, deodată, arestat, condamnat și hăituit, într-o societate nouă pe care n-o putea pricepe. Mulți dintre cei care, odinioară, îi căutau compania se făceau că nu-l cunosc, dar au fost și mulți care nu l-au abandonat. Doi dintre cei mai buni prieteni ai lui Nicu Ceaușescu, Serghei Mizil, fiul demnitarului comunist Paul NiculescuMizil și Mădălin Voicu, băiatul marelui violonist Ion Voicu, oameni care nu s-au dezis niciodată de el, povestesc cum și-a trăit Nicu ultima parte a vieții. Niște ani triști.

 

Serghei Mizil: „Era dezorientat. Nu-și mai găsea echilibrul”

Nicu Ceaușescu, al treilea copil al soților Ceaușescu, s-a născut pe 1 septembrie 1951 și a murit, bolnav de ciroză, la numai 45 de ani, în 25 septembrie 1996, la clinica AKH din Viena.

Obișnuia să bea. Cât de mult și ce îi plăcea? Șturlubaticul său prieten, Serghei Mizil (foto), oftează: „După Revoluție, normal că mai bea... Da’ la Sibiu o lăsase mai moale, că avea treabă acolo. Avea momente când bea și altele când se abținea. El mi-a povestit, când a ieșit din pușcărie, că în timpul detenției, imediat după împușcarea soților Ceaușescu, gardienii îi puneau la televizor, permanent, caseta cu execuția părinților săi. Asta la început. După o vreme l-au simpatizat și gardienii și ceilați deținuți. Pușcăriașii îl respectau și-i spuneau că numai taică-său dădea decrete de amnistie și grațiere. După ce a ieșit, cu noi la masă, adică împreună cu mine, Gino Iorgulescu, Take din America, Mădălin Voicu, cu frate-său Valentin și sor’sa Zoe și cu Ică Voinea obișnuia să bea vin. Da’ pe ascuns mai scăpa la tărie. Îi plăcea whisky-ul și votca. Era dezorientat. Nu-și mai găsea echilibrul în societate”.

Era legat de mâini, dădea din cap și urla: „Lăsați-mă să mor!”

Mădălin Voicu nu l-ar caracteriza pe Nicu Ceaușescu ca pe un alcoolic ci, mai degrabă, ca pe un „bon viveur”: „Nu știu dacă era, neapărat, un bețiv... Da’ avea oarece apetit când era în anturaj. Când ne strângeam era un tip valabil. Îi plăcea tăria, mai ales votca Absolut și Wyborowa. Când a ieșit din pușcărie și ne-am reluat «activitatea» prin restaurante, nu-i dădeam voie să bea, că n-avea voie, și el zicea că merge la WC și se ducea, pe ascuns, și cerea de băut la bar. Până ne-am prins și-l însoțeam și la budă.

A suferit mult înainte să moară sau a avut parte de un sfârșit ușor, fără dureri? Serghei spune că da, Nicu a suferit și fizic și sufletește: „Părerea mea este că el n-a mai vrut să trăiască. Avea varice esofagiene. Am fost cu Gino Iorgulescu în rezerva de la Spitalul Universitar unde era internat. Era legat de mâini, dădea din cap și urla: «Lăsați-mă să mor!». Am luat-o la fugă pe coridoare. Ne-a impresionat”. Mădălin Voicu crede că acolo i-au greșit tratamentul sau că n-a fost eficient: „Așa ajuns la Viena cu un avion de la Copos și Nicușor Năstase, de la Vox Maris. Ei l-au ajutat. A plecat cu Dana Radu care era gagica lui. După o săptămână mi-a zis că era mai bine și că, în câteva zile, o să iasă în oraș. Ultima oară am vorbit cu Dana, într-o seară, pe la 09.30. Mi-a zis că era cu doctorii la contravizită și că o să mă sune el mai încolo. La două dimineața m-a sunat, că a murit. Făcuse stop cardio-respirator”.

La TVR a fost înjunghiat și lumea a spus că a făcut pe el

22 decembrie 1989. La intrarea în București, mașina în care se afla Nicu Ceaușescu, care venea de la Sibiu, a fost oprită la intrarea în Capitală. A fost luat pe sus și dus la televiziune unde se afla Ion Iliescu. Acolo se spune că l-a pălmuit Mihai Tatulici și a fost înjunghiat în burtă. Ce s-a întâmplat, de fapt, atunci?

Serghei, fost prieten și conviv cu „Delfinul” ceaușeștilor, spune că n-a înțeles niciodată de ce părinții săi l-au abandonat la Sibiu: „Nu i-au spus că sunt probleme la București. Când a văzut la televizor ce se întâmplă a sărit în mașină și a luat-o spre Capitală. Când l-au oprit a cerut să fie dus la Ion Iliescu, care era la TVR. Acolo a fost înjunghiat... S-a spus că, pus în fața camerei care transmitea în direct, se pișase pe el. El mi-a zis că nu era urină pe pantaloni, ci sânge! Mersese acolo relaxat... Văzuse că erau Caramitru, Mihai Bujor Sion și Tatulici, cu care se cunoștea foarte bine. Cred că au vrut să-l omoare că, înjunghiat fiind, n-au chemat salvarea imediat, ci l-au pus cu picioarele pe un scaun și el întins pe spate”. Cât privește legenda cu palma primită de la Tatulici Serghei spune că Nicu nu i-a mărturisit nimic: „Da’ într-o discuție cu frate’ său, Valentin, ăsta mi-a zis că i-a spus că i-a zis Nicu că Tatulici n-a dat în el”. Mădălin Voicu confirmă spusele lui Serghei Mizil: „Chestia cu pălmuitul e o informație de cancan. Tatulici mi-a spus că nu l-a pălmuit nici el și nici alții. Da’ a fost înjunghiat. Nicu mi-a spus că a fost unul dintre revoluționarii din studio. Nu l-a văzut și nu știa cine a fost!”

 

Arestat pentru genocid și condamnat pentru altceva

Pe 25 decembrie 1989, soții Elena și Nicolae Ceaușescu sunt condamnați la moarte și executați. În 28 decembrie 1989, procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite un mandat de arestare pe numele lui Nicu Ceausescu, pentru infracțiunea de genocid. Se spusese că la Sibiu s-a tras cu tunul în oameni. Și alte grozăvii i s-au mai pus în cârcă fostei beizadele. Procesul începe la Sibiu pe 26 mai 1990. Este considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluției, când era prim-secretar al județului.

În 21 septembrie 1990 este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la cinci ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Judecătorul care l-a condamnat este actualul avocat Doru Viorel Ursu, ulterior devenit ministru de Interne.

Pe 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, îi este schimbată încadrarea juridică și pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare, iar la 20 noiembrie 1992 este condamnat doar la cinci ani închisoare și doar pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Face pușcărie la Aiud și Jilava. În scurtă vreme este pus în libertate condiționată pe motive medicale.

Mădălin Voicu: „Vinovat pentru niște funcții pe care i le-a băgat mă-sa pe gât”

De ce i s-a vrut capul cu orice preț? Era chiar așa periculos? Mizil spune că legat de proces și de dezinformările apărute vinovat este Ion Iliescu și camarilla sa: „Ăștia au spus că au murit 50.000 de omeni, or n-au fost decât o mie. Și aceia, în mare parte, omorâți după căderea lui Ceaușescu. Procesul lui Nicu a fost un simulacru. Pedepsele erau dinainte stabilite. La fel ca la Valentin care a fost condamnat că a mâncat și a băut cu tac’su la masă și că ce-a băgat în gură era furat de la popor. O aberație!”.

Mădălin Voicu întărește și el afirmând că Nicu nu era câtuși depuțin periculos: „Era nonconflictual! Era chiar fricos! Evita discuțiile în contradictoriu și fugea când vedea că e rost de scandal. Nu era periculos nici pentru noua clasă politică, că nu avea veleități de politician. Singura lui vină, pentru care a fost condamnat, că așa era curentul, a fost că-l chema Ceaușescu și că a ocupat niște funcții pe care i le-a băgat mă-sa pe gât! La fel a pățit și Zoe, că în buletin o chema ca pe taică-său”.

La pârnaie dintr-o eroare a securiștilor

De ce atâtea încadrări juridice schimbate și reduceri simultane ale pedepsei? Serghei Mizil dă vina pe „trendul” vremurilor: „S-a încercat, nu numai la el, ci și la tot «Lotul CPEx», să li se bage pe gât «genocidul» și să le dea pedepse maxime. S-a demonstrat că n-a fost așa. Cam toți au executat până în cinci ani”.

Mădălin Voicu e mai diplomat: „Imediat după evenimentele de atunci, pe care eu nu le numesc revoluție, emoția și emulațiile au creat un soi de visceralitate socio-politică, în care toți cei care erau în jurul lui Ceaușescu, dar mai ales cei din familia sa, trebuiau să fie pedepsiți, indiferent dacă au făcut sau nu ceva”. Dar, ce arme avea Nicu Ceaușescu avea și le purta fără permis?

Fostul prieten al lui Nicu recunoaște că acesta poseda mai multe arme de vânătoare. „Toate armele erau trecute în permis înafară de una singură, primită cadou de la uzina de armament de la Cugir, pe care securiștii uitaseră să i-o treacă... Cu asta l-au agățat! De ce spun asta? Pentru că au luat-o și pe sor’mea, Donca, cu care Nicu fusese cât p-aci să aibă un copil, să declare că a forțat-o să fac avort la șapte luni de sarcină”, se înnegrește la față, de nervi, Serghei Mizil. Mădălin Voicu confirmă și el faza cu arma de vânătoare.

Compătimit și inadaptat noii orânduiri

Cum îl percepea lumea pe stradă, după Revoluție? Era înjurat, compătimit sau ce și cum? „Nici vorbă!”, sare ca ars Mădălin Voicu. Și continuă entuziast: „Dacă era remarcat nimeni nu l-a jignit!”. Și Serghei afirmă că Nicu Ceaușescu era privit cu simpatie: „Oamenii veneau cu deschidere spre el. Odată, în Piața Dorobanți, niciunul dintre tarabagii n-a vrut să-i ia bani! Niciodată, în prezența mea, nimeni nu l-a înjurat! Ci, dimpotrivă, l-a compătimit”. Dar el cum comenta evenimentele din țară? Ce spunea despre ce vedea la televizor? Serghei Mizil își amintește că fostul său prieten nu s-a putut integra în societatea de acum 25-30 de ani: „Nu-și mai dorea și nu-l mai interesa. Tăcea. N-avea niciun comentariu. Ce pot să zic e că, cu cîțiva ani înainte de ’89, noi aveam între noi discuții că vine la putere Ion Iliescu, pe filieră sovietică. Se știa, dar el nu credea!”. Mădălin Voicu, povestește același lucru: „Spre mirarea noastră, el prefera să nu vorbească despre noua orânduire. Nu că s-ar fi ferit, dar n-avea, cred eu, o opinie conturată”.

 

Mădălin Voicu i-a dus fete când Nicu era la spital, sub pază armată

Cine l-a vizitat în închisoare pe juniorul lui Ceaușescu și cine l-a dezamăgit că n-a trecut pe la el când era în detenție? Serghei Mizil intră în socoteli:

„Păi, eu, Ică Voinea, frații lui, unchisău Ion Ceaușescu, Gino Iorgulescu, Mădălin Voicu și au mai fost... Dar foarte mulți dintre apropiații săi, pe care i-a ajutat, când putea să facă asta, l-au uitat. Unul dintre ei a fost Mihai Bujor Sion, care copilărise cu noi și pe care Nicu l-a ajutat foarte mult. Când l-am sunat să-l întreb unde e Nicu și dacă putem face ceva pentru el, răspunsul lui a fost: «Este acolo unde-i este locul!». Nicu era în pușcărie... Cei care l-au ajutat cel mai mult au fost George Copos și Nicușor Năstase – de la Vox Maris. Inclusiv cu bani. I-au mai fost alături Gino Iorgulescu și Marius Lăcătuș”.

Mădălin Voicu (foto) confirmă toată lista enumerată de fostul său prieten, Serghei – cu care e certat de ani buni – și spune că el personal s-a dus de trei ori la Jilava și l-a mai văzut de câteva ori când era internat, sub pază, la Spitalul Colentina. Râde: „Acolo i-am dus și fete! Noi eram ca frații. Sigur că se aștepta să-l caute mai mulți, că ajutase multă lume, dar...”.

Ultimele femei din viața lui Nicu Ceaușescu

După momentul eliberării a trăit discret. Cine avea grijă de el și de unde avea bani să trăiască și de medicamente? Și Mădălin Voicu și Serghei spun că cei care l-au ajutat cel mai mult au fost George Cops și Nicușor Năstase. „În anii aceia a stat la Dana Radu, ultima lui iubită. Ea avut grijă de el. Nicu își făcuse o firmă de comerț cu cumnatul meu Mănel Niculescu-Mizil, care a murit și el, și Viorel Bucur, prietenul nostru din copilărie al cărui tată fusese ambasador la Moscova. L-a mai sprijinit cu bani și Gino Iorgulescu și Mircea Oprean, soțul Zoiei și Nicolae, vărul lui, nepotul lui Ceaaușescu”.

Celelalte femei cu care s-a iubit s-au mai interesat de soarta sa? Donca Mizil, Janina Matei, Daniela Vlădescu, Poliana Cristescu… Mădălin Voicu își cântărește atent vorbele: „Donca s-a interesat! Cu Daniela Vlădescu se știe că era în mașină când a venit de la Sibiu să se predea, nu să fugă... De celelalte nu știu...”. Serghei dă din umeri și el: „De altele nu pot eu să spun, dar cu Donca vorbea mereu la telefon. S-au și văzut cu acordul soțului ei, care este un om deosebit”

 

Ajutorul de înmormântare de la prietenii săi

Pe 16 septembrie 1996, la 45 de ani, este internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroză hepatică cronică. Pe 18 septembrie părăsește România pentru un tratament la Viena, unde moare pe 26 septembrie 1996. Foștii lui prieteni confirmă ceea ce se bănuia de multă vreme, și anume că George Copos și Nicușor Năstase au susținut financiar costurile deplasării, tratamentului medical, ale repatrierii sicriului și ale înmormântării. Mădălin crede că și frații Păunescu au contribuit.

Nicu Ceaușescu este înmormântat, trei zile, mai târziu în Cimitirul Ghencea-Civil, cu tricolorul pe sicriu. A fost multă lume la înmormântare? Cine dintre apropiați l-au condus pe ultimul drum? Aici, cei doi au opinii separate. Dacă Serghei spune că cimitirul era arhiplin, estimând că au fost spre 20.000 de oameni, Mădălin zice că apropiați și cunoscuți au fost doar 500 și încă odată pe atât curioși. Presa vremii relata că au fost câteva mii. „Au fost momente emoționante. Adrian Păunescu a rostit discursul funerar. Lumea s-a isterizat. Erau urcați oameni în copaci și pe capele. Au vrut să ia suvenir florile de pe coroanele pe care le duceau la mormânt Rică Răducanu. S-a creat o busculadă și eu cu familia lui și fata mea cea mare Smaranda, ne-am refugiat în capela mortuară vreo cinci ore. Dumnezeu să-l ierte!”, lăcrimează Serghei Mizil.

 

Uitat în cimitirul Ghencea

Dar cu bunurile sale, despre care s-a spus că i-au fost confiscate la Revoluție, ce s-a întâmplat? Unde au ajuns? Serghei Mizil dă din umeri: „El n-a prea avut... Valentin, fratele cel mare, a avut niște tablouri, cumpărate de el, pe care le-a redobândit după aproape 30 de ani”. Mădălin Voicu adaugă că o parte din bunurile familiei au fost recuperate, prin judecată, și de Mircea Oprean, soțul Zoiei, ginerele lui Nicolae Ceaușescu. Ce știu cei doi, s-au organizat în ultimii ani slujbe de pomenire, parastase? Îl mai comemorează cei care i-au fost, cândva, apropiați? „Cel puțin eu, împreună cu nepotul lui Nicolae Ceaușescu și alți apropiați, am mers de ziua sa și de Sf. Nicolae, să-i aprindem o lumânare”, se închină Serghei. Mădălin nu l-a uitat nici el pe prietenul din copilăria și tinerețea sa: „Când merg la cimitir, la tata și la ai mei, fac un ocol și trec și pe la Nicu. De o comemorare colectivă, recentă, nu știu...”.