Din lac în puț. Fenechiu a fost mutat în pușcăria unde șeful gardienilor îi abuza sexual pe condamnați

Din lac în puț. Fenechiu a fost mutat în pușcăria unde șeful gardienilor îi abuza sexual pe condamnați

După ce s-a plâns în repetate rânduri de condițiile mizere de la închisoarea din Iași, fostul lider PNL a fost mutat în penitenciarul din Vaslui

Ironic, după ce a făcut șmotru în genunchi și a văruit celula sa de la Penitenciarul Iași, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost mutat într-o altă pușcărie, cea de la Vaslui. Deși a lăsat în urmă cea mai curată temniță din Iași, fostul lider PNL nu regretă că a fost transferat, cel puțin așa reiese din primul său interviu acordat de după gratii.

Și-a făcut temniță de lux

Condamnat în ianuarie anul trecut la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în funcție în dosarul „Transformatorul”, Relu Fenechiu nu s-a obișnuit cu viața după zăbrele. „Am fost cazat într-o cameră din penitenciar, într-un corp în care sunt cazați deținuții de la maximă siguranță. Camera era exact la fel ca celelalte. Am dormit în aceleași paturi ruginite. Am avut aceleași geamuri care nu se închid și același fel de baie infectă, cu WC turcesc și chiuvetă ruginită. Apă caldă am avut doar două ore pe săptămână, iar mâncarea a fost aceeași pentru toată lumea”, se plânge în interviu, pentru newspro.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce a vrut să modernizeze căile ferate ca ministrul al Transporturilor, Relu Fenechiu s-a mulțumit să facă o curățenie generală în celulă. „După vreo șase luni, mi s-au dat o găleată de var și un litru de vopsea. Am vopsit eu baia și am văruit jumătate din cameră. În cameră și în baie era curat pentru că spălam zilnic”, s-a mai destăinut acesta.

S-a plâns de colegii pedofili și cu altă orientare sexuală

O altă nemulțimire a fost anturajul din celulă. „Printre cei cu care am stat în cameră au fost homosexuali și deținuți condamnați pentru sex cu minori. Fiind, însă, și ei încadrați în categoria deținuților vulnerabili, nu a avut nimeni vreo reținere în a ne caza în aceeași cameră”, a mai spus Fenechiu. A pozat gol-pușcă 

A pozat gol-pușcă

Nemulțumirile lui Relu Fenechiu legate de orientările sexuale ale apropiaților din detenție se vor amplifica în Penitenciarul Vaslui, asta pentru că șeful siguranței din această pușcărie, Vasile Ponea, este cercetat de procurori pentru folosiarea funcției pentru a obține avantaje sexuale. Acesta a apărut în poze indecente, gol pușcă, realizate în sala de fitness a închisorii. Din primele date ale anchetei reiese că fotografiile au fost realizate de un deținut care ar fi fost abuzat de comisarul Ponea. Gardianul este cercetat penal, de către Parchetul Judecătoriei Vaslui, pentru „folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual” de procurorii .

A rămas fără bani

Reamintim că fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat, pe 30 ianuarie, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul de corupție cunoscut ca „Transformatorul”. De asemenea, aceeași pedeapsă a primit și fratele său, Lucian Fenechiu. Instanța a dispus, totodată, ca toți inculpații din dosar să plătească 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale. După anunțarea deciziei, Relu Fenechiu și-a dat demisia din PNL.