Din lac în puț! Copiii de la grădinița care i-a îmbolnăvit de enterocolită, mutați lângă o cocină de porci

Din lac în puț! Copiii de la grădinița care i-a îmbolnăvit de enterocolită, mutați lângă o cocină de porci

Părinții s-au revoltat împotriva deciziei Primăriei Alexandria de a muta într-un spațiu impropriu Grădinița 10, unitatea de învățământ de la care 16 micuți au ajuns la spital, în septembrie, din cauza mizeriei. Noul sediu nu are autorizații de la DSP și de la pompieri.

Situație gravă în municipiul Alexandria, din județul Teleorman. La nici două luni după ce zeci de copii de la Grădinița 10, cu vârste cuprinse între doi și șase ani, s-au îmbolnăvit din cauza mizeriei și a condițiilor improprii, micuții de la unitatea de învățământ au fost întrun spațiu care nu îndeplinește condițiile necesare desfășurării unei activități educative.

Mai mulți părinți au dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei”, că sediul în care au fost mutați, recent, acei copii, este situat lângă gospodăria unei femei care crește porci iar construcția nu a primit avizul final de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), pentru securitate la incendiu. Mai mult, susțin părinții, copiii sunt înghe suiți într-un spațiu de 29 de metri pătrați, nu au loc de joacă și nici măcar bucătărie proprie. Imaginile transmise EVZ arată cum mâncarea pentru minori este transportată cu duba și introdusă pe fereastră.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Nereguli sesizate de părinți

Părinții au sesizat neregulile încă din 30 octombrie, printr-o adresă înaintată Consiliului de Administrație (CA) al Grădiniței Ion Creangă și Grădiniței 10 (facsimil), înainte de a se lua decizia de mutare a copiilor în noul spațiu. Două dintre mămici, Veronica Mitran Piticu și Roxana Beda, membre în CA, ne-au relatat cum s-a ajuns la această situație. După scandalul izbucnit, ca urmare a îmbolnăvirii de enterocolită infecțioasă a 16 copii de la Grădinița nr. 10, din Alexandria, în septembrie 2018, micuții au fost mutați, acum, într-un spațiu care aparține Liceului Agricol. DSP și ISU au dat doar avize de principiu, la începutul renovării, însă inspectorii de sănătate publică au refuzat să își dea acordul final deoarece construcția nu respectă normele de funcționare.

 

Înghesuiți în spații mici

Întrebați de părinți, responsbilii de la DSP le-au eplicat că sălile de clasă sunt subdimensionate, 29.90 metri pătrați pentru 25 copii. Apoi, grupurile sanitare sunt 6 în loc de 11. De asemenea, aerisirea sălilor prin ferestrele care dau în spatele clădirii nu poate fi realizată întrucât acestea dau în cocinile a 14 porci și mirosul nu poate fi descris. O altă constatare: prizele și cablurile electrice sunt montate aparent prin pat de plastic alb ce poate oricând fi desprins de un copil. Într-o sală intră maxim 14 pătuțuri iar copii la somn în grupa mijlocie și mare rămân în număr de 22-24. „Unde se vor culca ceilalți 10 copii din celelalte 2 grupe?” se întreabă mămicile. „De asemenea, deasupra camerelor în care stau copiii sunt săli de clasă ale elevilor din liceu și ale seralistilor, deci zgomot cât cuprinde. Și, ca să fie tacâmul complet, directoarea de la Liceu spune că a vorbit cu cei de la Primărie și le-a spus că ea nu poate să dea căldură din luna noiembrie că nu are fonduri și să pună pentru copiii aceștia mici centrală separată”, susțin mămicile.

Au cumpărat singuri faianță

Cu toate astea, părinții disperați nu vor decât o amărâtă de bucătărie, ignorând celelalte neajunsuri pentru a nu plăti decât 5.5 lei/zi , deoarece unii au și câte 2 sau 3 copii și nu pot face față financiar unui cattering, varianta propusă de conducere. „Într-un final, tot părinții s-au mobilizat pentru a cumăra chiuvetă și faianță și pentru a amenaja o bucătărie”, ne-a declarat Veronica Mitran Piticu. Între timp, însă, copiii au fost mutați și sunt hrăniți cu mâncare făcută la bucătăria grădiniței Ion Creangă, acolo unde se gătește, pe două aragaze, mâncare pentru circa 300 de copii. Hrana este transportată în condiții improrii, cu o dubiță, în oale neînchise ermetic.

 

Contract de peste 300.000 de lei

Pe lângă sesizările venite din partea părinților, am observat, pe un site de achiziții publice, că Primăria Alexandria a alocat 308.478 lei, prin administrare directă, unei firme ce aparține fostului viceprimar Ionuț Neacșu pentru un contract de „Lucrări reparații generale” a spațiului în care s-a mutat, acum, Grădinița 10. Banii au fost alocați pe data de 14 septembrie. Cu toate acestea, pe 5 noiembrie, copii au fost mutați într-un spațiu fără bucătărie și condiții care nu îndeplinesc standardele cerute de unitățile de învățământ de acest gen.

Viceprimarul: „Nu putem închide crescătoria de porci”

Legat de situația de la Grădinița 10, viceprimarul actual al municipiului Alexandria, Ioan Augustin (foto), recunoaște că, lângă unitatea de învățământ se află o crescătorie de porci, însă susține că primăria nu are ce să îi facă proprietarei terenului. „O putem amenda dar nu o putem obliga. Este un regulament de conviețuire socială”, susține Augustin. Viceprimarul susține că bucătăria nu o pot construi deoarece nu are avizul DSP, însă a precizat că toate problemele de la Grădinița 10 se vor rezolva pe parcurs. „Fostul spațiu era insalubru, fiind vorba de o clădire veche. Noi aveam în proiect mai de mult această mutare” a adăugat Ioan Augustin.

16 copii, spitalizați

Începând cu data de 14 septembrie, mai mulți copii de la Grădinița 10 s-au îmbolnăvit de enterocolită infecțioasă din cauza condițiilor precare de igienă asigurate de personalul de curățenie și din cauza mediului insalubru. DSP Teleorman a precizat, atunci, că 16 copii au ajuns la spital și a luat decizia de închidere a unității de învățământ. Totul ar fi pornit de la un angajat care a fost găsit cu stafilococul auriu pe mână.