Din culisele scandalului USR-PLUS. „Suntem produsul furiei și al tristeții”

Coordonatorul tehnic al Alianței USR-PLUS, Dragoș Tudorache, a scris, marți, despre problemele din cadrul alianței și a cerut o discuție cu membrii celor două partide.

„E un zgomot infernal în jurul nostru. Discutăm într-una și într-una despre cine are sau nu are dreptate. Am auzit zeci, dacă nu sute, de argumente și sunt momente în care-mi spun că toți cei care strigă au dreptate. Și nu vreau să uit că, în realitate, nu contează cine are sau nu are dreptate. Singurul lucru care contează este dacă suntem sau nu în stare să realizăm ceea ce am promis.

Vreau să ne amintim de ce suntem aici. Ne-am ridicat pe un val de revoltă a societății românești. Suntem produsul furiei și al tristeții din societatea românească, dezamăgită de propria ei nereușită. Am promis acestor oameni că noi vom fi cei care vom schimba România. Și nu vreau să uităm acest lucru, indiferent cât de mult ne dorim să avem dreptate. Pentru că nu e suficient să ai dreptate. E nevoie să-ți respecți promisiunile făcute. Altfel nu am fi cu nimic mai buni decât PSD sau PNL.

Cred că e momentul unei discuții cât se poate de așezate și liniștite între noi și cu membrii partidelor noastre. În perioada imediat următoare, îmi propun să punem pe masă întreaga noastră istorie comună și separată, pentru a ne elibera de orice nuanțe sau idei care pot aduce atingere proiectului nostru comun: reforma clasei politice”, a scris Dragos Tudorache, pe Facebook.

Europarlamentarul a mai scris că „PSD și PNL stau și își rând în barbă”, în timp ce Alianța USR-PLUS își împart o victorie „care nici nu a fost obținută”.

„Mă uit la negocierile pentru locale și încerc să accept încleștarea pe viață și pe moarte din unele filiale. Oameni demni de tot respectul s-au lăsat prizonierii unor lupte mărunte. Fiecare încearcă să dovedească celuilalt că e mai bun și că merită mai mult. Și cu avantajul minimei distanțe încep să mă întreb de ce se războiesc cei care ar trebui să fie împreună? Nu sunt destule funcții pentru toți? Am câștigat oare deja alegerile astfel încât să împărțim nervoși blana ursului din pădure? Suntem împăcați cu ideea că, în timp ce noi ne luptăm, PSD și PNL stau și își râd în barbă, râd de cei care au spus că îi vor schimba în politică, dar încă nu reușesc să treacă de stadiul împărțirii unei victorii care nici nu a fost obținută?”, a mai scris Tudorache.