Din culisele dezbaterii Bugetului UE | Iasmina Ardelean, corespondență din Strasbourg

Plenul Parlamentului European a adoptat, ieri, rezoluţia privind priorităţile politice ale PE pentru bugetul anual al UE pe 2018

Sediul Parlamentului European mișuna marți seara de europarlamentari, deși era ora 18:00. La intrare, pâlcuri de eurodeputați îmbrăcați în costume negre și bleumarin, cu servietele în mână, erau antrenați în discuții aprinse. Consilierul unui eurodeputat povestește că, la Bruxelles, atmosfera este mai degajată și mai previzibilă decât aici. Holurile Parlamentului European erau pline de oameni care mergeau în toate direcțiile. Dacă nu erai atent, și nu urmăreai indicatorale, imediat te pierdeai în labirinturile care formează culoarele Parlamentului.

La ora 20:00, au început dezbaterile pentru bugetul UE pe 2018 în plen. Sala imensă, rotundă, era aproape goală. Pe mesele tuturor deputaților erau răsfirate hârtii, dar numărul europarlamentarilor prezenți abia depășea 40. Un lucru firesc, având în vedere că numai cei care doresc să își exprime punctul de vedere se înscriu pentru a participa la dezbatere.

Cei care iau cuvântul se ridicau și vorbeau la microfon. Comisarul european pentru buget Gunther Oettinger a fost printre primii care au vorbit. A urmat eurodeputatul și negociatorulșef al Parlamentului European pe pentru bugetul pe 2018 al Uniunii Europene, Siegfried Mureșan, care a prezentat pentru dezbatere prioritățile politice ale bugetului.

Majoritatea eurodeputaților s-au limitat să vorbească între două și cinci minute. Și doar pe subiect, nu ca în Parlamentul României, unde aleșii ajung săși dea replică la replică. Eurodeputații veneau și părăseau sala de plen după bunul plac. Deși nu a ajuns la timp pentru a lua cuvântul, europarlamentarul Monica Macovei a primit acest drept la finalul dezbaterii.

Era trecut de ora 22.00 și în sediul Parlamentului European se puteau observa câteva încăperi încă luminate.

Rezoluție adoptată

Ieri, plenul Parlamentului European a adoptat rezoluţia privind priorităţile politice ale PE pentru bugetul anual al UE pe 2018. Rezoluţia a fost aprobată de eurodeputaţi cu 445 de voturi „pentru”, 134 voturi „împotrivă” şi 101 abţineri.

În calitatea sa de negociator-şef al Parlamentului European pentru bugetul anual al UE pe 2018, Siegfried Mureşan a susţinut în cadrul dezbaterii ca priorităţi politice ale bugetului Uniunii pe anul viitor creşterea economică, crearea locurilor de muncă şi asigurarea securităţii la nivel european. ”Să susţinem mai mult IMM-urile, să investim mai mult în activitatea antreprenorială de înaltă calitate. Proiecte ca (...) Orizont 2020, COSME, Erasmus (...) trebuie să fie în bugetul UE pentru anul viitor, pentru că trebuie ca economia UE să devină mai competitivă, mai credibilă şi în ochii investitorilor. În felul acesta vom asigura creştere economică şi asigurarea locurilor de muncă”, a declarat Mureşan.