După ce a lăsat un bilet de adio, l-a sunat pe primar spunându-i că vrea să se sinucidă și a pus pe drumuri zeci de polițiști și pompieri, Tudor Dumitru a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că a vrut să fie singur și s-a plimbat, puțin, printr-o livadă și prin cimitir. Pentru deranjul provocat, el nu poate fi pedepsit
O întâmplare ca în schițele lui Ion Luca Caragiale, celebrul dramaturg, nuvelist și ziarist român, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a tulburat apele liniștite ale acestui început de campanie electorală pentru alegerile locale care vor avea loc pe 5 iunie. Candidatul PNL la Primăria Corbeanca, viceprimarul suspendat Tudor Dumitru, a pus pe jar autoritățile, familia și comunitatea din localitatea ilfoveană după ce a dispărut, marți, timp de aproape 10 ore.
La finalul unei zile de căutări disperate, în care au fost mobilizați și scafandrii ISU pentru a-l căuta pe „răpostaul” în apa lacului Ciocovoliștea, candidatul și-a făcut apariția. Și nu oricum, ci pe la poarta cimitirului, aflat în apropierea Primăriei, pe strada Independenței.
Tudor Dumitru a demisionat din UNPR și s-a autosuspendat din funcția de viceprimar pentru a candida la funcția de primar, pe listele PNL
Nu poate fi pedepsit și nici nu plătește
După ce a dat nas în nas cu polițiștii care îl căutau, Dumitru a fost transportat la spital cu ambulanța SMURD, mobilizată pentru această agitație. I s-au făcut analize și un control amănunțit pentru a se stabili dacă a fost victima vreunei vătămări corporale. După aceea, a fost audiat de polițiști, care l-au lăsat să plece acasă. Nu riscă nimic, ne-au spus oamenii legii, pentru că nu au cadrul legal să îl sancționeze. Nici cheltuielile pentru scafandrii nu le plătește nimeni, pentru că pompierii au fost chemați de polițiști.
I-a spus primarului că vrea să se omoare
Încercând să elucidăm misterul acestei „dispariții”, am luat legătura cu reprezentanți din administra ția locală. Așa am aflat că Tudor Dumitru nu numai că lăsase un bilet de adio, scris pe două foi, dar l-a și sunat pe primarul Valeriu Anton ca să îi spună ce are de gând. „Pe la ora 8.05 l-a sunat pe domnul primar. I-a spus că el are de gând să se omoare”, ne-a dezvăluit un oficial din Primăria Corbeanca.
După aceea, Tudor Dumitru și-a închis telefonul. Anunțat de primar, fiul vicelui a sunat la 112. În biletul de adio, Dumitru ar fi scris că își cere iertare pentru ce urma să facă și că a iubit comuna Corbeanca.
Tudor Dumitru:„Am plecat și eu un pic...”
L-am întrebat, ieri, pe candidatul pierdut și regăsit ce s-a întâmplat cu el în ziua de marți.
- EVZ: Ce ați pățit, domnule viceprimar?
- Tudor Dumitru: Am plecat și eu un pic...Am vrut să fiu mai mult singur.
- Sunteți bine, sănătos?
- Da. M-au luat la spital, mi-au făcut analize. Mi-au făcut și alcoolemia și a ieșit negativ. Să se știe că nu am băut.
- Dar, totuși, de ce ați plecat așa, fără să știe nimeni?
- Stresul, domnule, un pic de stres. Știți cum e în campanie, odată la patru ani. Dar nu eram în timpul serviciului...
- Și de ce ați lăsat bilet de adio?
- Eu nu am lăsat nimic.
- Nici pe domnul primar nu l-ați sunat?
- L-am sunat, dar nu i-am zis că mă sinucid. Ce, credeți că sunt în stare să mă sinucid? Am rezistat eu atâția ani, rezist și acum.
- Ați adormit în cimitir?
- Ei, nu.
- Dar unde?
- Am fost prin livadă și m-am așezat puțin jos, n-am dormit.
- Și în cimitir ce ați făcut, totuși?
- Am trecut, așa, până la jumătate. Am auzit agitație și atunci am ieșit și m-am întâlnit cu poliția.