Din ce bani se înarmează România. Adevărul despre rachetele Patriot

Din ce bani se înarmează România. Adevărul despre rachetele Patriot

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, vine cu noi detalii legate de achiziția sistemului Patriot. Acesta a vorbit despre planurile României în cadrul vizitei sale la Baza Militară 99 Deveselu.

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a participat marţi, la invitaţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii, alături de ambasadori din state membre ale NATO acreditaţi la Bucureşti, la o vizită de informare în Baza Militară 99 Deveselu.

„Pe timpul vizitei în baza care găzduieşte sistemul Aegis Ashore, membrii delegaţiei oficiale au apreciat eforturile făcute de România în operaţionalizarea facilităţii militare, dar şi sprijinul oferit Statelor Unite ale Americii pentru găzduirea acestei capabilităţii de apărare împotriva rachetelor balistice, care a fost pusă la dispoziţia Alianţei Nord-Atlantice”, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis marţi AGERPRES.

Tot în timpul vizitei sale, ministrul Apărării mai declarat că sistemul Patriot va fi plătit în avans.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Anul acesta avem toate premisele să încheiem pe 2%. La sfârșitul săptămânii trecute a fost blocată ultima tranșă de bani pe care o vom folosi să plătim, în avans, sistemele Patriot. Facem acest lucru deoarece banii care erau alocați pentru corvete și bateriile de coastă, nefiind cheltuiți, am cosiderat că pot fi utilizați în acest fel, astfel încât să putem să eliberăm un pic presiunea de pe buget anul viitor și, în funcție de cum se finalizează procesele din instanță ale programului de corvete și reluarea procesului la rachetele de coastă, acestea să poată fi demarate”, a spus Nicolae Ciucă.

Acesta speră că și anul viitor Apărarea va avea alocat tot 2% din buget.

„Din discuțiile pe care le-am avut cu premierul și cu ministrul Finanțelor, avem toate garanțiile că de anul viitor vom avea alocat 2 la sută din buget pentru apărare. Ca atare, chiar săptămâna trecută, împreună cu ministrul Econimiei am avut o privire asupra a tot ceea ce înseamnă planurile de înzestrare ale Armatei Române și putem să facem o translație a tot ceea ce înseamnă nevoile noastre din industria de apărare pe un plan similar, pe termen mediu, în industria de apărare română”, a mai spus ministrul Apărării.

În același timp, ministrul Economiei s-a întâlnit marţi cu sindicatele din industria de apărare pentru a purta o serie de discuţii în vederea elaborării unor strategii de acţiune în viitorul apropiat.

„Ministerul pe care îl conduc are printre direcţiile strategice şi industria de apărare. Referitor la aceasta, eu am avut încă de la începutul mandatului întâlniri cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi am hotărât să elaborăm un plan multianual de colaborare cu Armata Română, în urma căruia vom vedea cum poate să răspundă industria de apărare nevoilor Armatei Române. Trebuie să ştiţi că vă bazaţi atât pe sprijinul meu, cât şi pe sprijinul ministrului Apărării Naţionale”, a afirmat Virgil Popescu.