Republica Moldova. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, reia astăzi examinarea dosarului în care fostul candidat la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo, este judecat pentru abuz în serviciu la retragerea acuzaţiilor în privinţa lui Veaceslav Platon. Ex-procurorul general este judecat împreună cu doi foști procurori din subordinea sa.
Stoianoglo revine în sala de judecată
Cei trei figuranți au contestat mai multe încheieri judecătorești, care au dus la tergiversarea procesului. Una dintre deciziile contestate a fost cea prin care s-a dispus formarea unui complet de trei judecători pentru judecarea cazului penal. Ulterior, a fost cerută strămutarea cauzei.
Ambele cereri au fost respinse, respectiv astăzi a fost programată ședința preliminară.
Cei doi procurori, care sunt judecați împreună cu Stoianoglo, sunt învinuiți că au semnat procesul verbal al ședinței de lucru de la Procuratura Generală. Atunci, s-a luat decizia de a renunța la învinuirile în privința lui Veaceslav Platon. Documentul a mai fost contrasemnat și de fostul procuror general.
Toți trei inculpați se declară nevinovați și spun că vor prezenta dovezi în instanță.
Procesele lui Stoianoglo, motiv de gâlceavă în campanie
În timpul campaniei electorale, Alexandr Stoianoglo urma să se prezinte în instanță cu două zile înainte de alegeri. Atunci, subiectul a generat discuții în controversă. Maia Sandu vorbea despre tentative de a-l victimiza pe rivalul său.
Conform agendei ședințelor Judecătoriei Chișinău, Stoianoglo urma să se prezinte în fața instanței în data de 1 noiembrie. Instanța a publicat un comunicat în care explica cum a fost programată ședința.
„Instanța a anulat ședințele de judecată din 24 septembrie 2024, ora 10:00 și 08 octombrie 2024, ora 10:00. Din motiv că inculpatul va participa ca candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Avocatul Gafton Vasile a solicitat stabilirea următoarei ședințe de judecată după turul II. Completul de judecată a constatat faptul că nu este cunoscut dinainte dacă candidatul va trece în turul II. A stabilit următoarele ședințe de judecată, după cum urmează: 01 noiembrie 2024 ora 09:00; 07 noiembrie 2024, ora 15:30; 22 noiembrie 2024 ora 10:00-12:00”, explica Judecătoria Chișinău.
Maia Sandu, a comentat că situația nu ar fi decât o tentativă de victimizare a lui Stoianoglo.
„Sunt nedumerită că anumiți judecători stabilesc ședințe de judecată pe dosarele lui Stoianoglo în timpul campaniei. Au avut timp berechet înainte de alegeri și au timp după alegeri. Dacă scopul real al judecătorilor este să facă justiție, și nu victimizarea unui candidat, aceste ședințe trebuie făcute după scrutinul din 3 noiembrie”, a declarat Sandu.