Război total în justiție. Ordonanța lui Toader are efecte devastatoare. Breaking news

În semn de protest față de OUG 7 dată de Tudorel Toader, DIICOT anunță că își va suspenda activitatea în următoarele două săptămâni, între orele 8-12, zilnic.

Instituția anunță că perioada în care activitatea va fi oprită, vor fi soluţionate doar urgenţele.

Reamintim, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitesti a decis suspendarea activității timp de o săptămână. La fel și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brasov, scrie Europa FM.

Adunarea Generală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a decis să își suspende activitatea timp de trei zile, iar Tribunalul Cluj a decis și suspendarea activității începând de luni.

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea activității cu publicul până pe 27 februarie.