Procurorii DIICOT şi poliţiştii au depistat o grupare care ar fi lansat atacuri tip phishing (înşelăciune electronică) împotriva unor instituţii bancare din România, din Italia şi a unor companii din SUA. O persoană a fost arestată în urma a şapte percheziţii efectuate săptămâna trecută.
În urma activităţilor, au fost ridicate laptopuri, dispozitive de stocare, telefoane mobile, carduri bancare aparţinând unor instituţii financiare şi aproximativ 150.000 de euro.
"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 - martie 2017, pe teritoriul municipiului Bucureşti şi al judeţelor Argeş şi Constanţa, ar fi acţionat un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice. Gruparea ar fi desfăşurat activităţi de lansare de atacuri tip phishing impotriva unor instituţii bancare din România, instituţii bancare din Italia şi a unor companii din S.U.A., fiecare membru având atribuţii clare în desfăşurarea activităţii infracţional", spun anchetatorii. Astfel, unul dintre membrii grupării s-ar fi ocupat de crearea paginilor web falsificate folosite în lansarea atacurilor, un altul s-ar fi ocupat cu procurarea serverelor pentru hosting şi pentru rutarea traficului internet în vederea ascunderii adevaratelor adrese IP de conectare, în timp ce o alta parte a grupării ar fi avut atribuţii privind valorificarea cardurilor bancare obţinute în urma atacurilor phishing, prin achiziţionarea de bunuri online, explică poliţiştii.