DIICOT: Anul trecut numărul dosarelor a crescut cu 20%

Procurorii D.I.I.C.O.T. au soluţionat un număr de 10.681 cauze, înregistrându-se o creştere de 19,53% faţă de anul 2012 şi au întocmit 1053 rechizitorii, în creştere cu 9,23%, faţă de rezultatele anului precedent.

Procurorii DIICOT Au fost trimişi în judecată 3922 inculpaţi, dintre aceştia 2000 inculpaţi în stare de arest preventiv, creşterea fiind de 4,93% faţă de anul anterior. Calitatea deosebită a activităţii de urmărire penală şi judiciare este reflectată în numărul redus de cauze în care s-a dispus achitarea inculpaţilor – un număr de 60 inculpaţi din numărul total de 3922 inculpaţi trimişi în judecată, reprezentând un procent de 1,53%. Crește infracționalitatea În cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, la nivelul întregii structuri, s-a desfăşurat o activitate susţinută şi constantă pentru destructurarea grupărilor infracţionale organizate, fiind soluţionate 896 cauze având ca obiect infracţiuni prevăzute în Legea 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, creşterea fiind de 52,38% faţa de anul 2012. Combaterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de migranţi, a reprezentat în anul 2013, o componentă de bază a activităţii procurorilor , fiind soluţionate un număr de 823 cauze. O creştere semnificativă, de 50 % s-a înregistrat în ceea ce priveşte numărul de inculpaţi trimişi în judecată pentru trafic de migranţi. Prejudicii record Activitatea de combatere a infracţiunilor economice, a constituit o preocupare constantă, fiind reflectată în creşterea semnificativă a cauzelor soluţionate în cursul anului 2013, creştere de 40,31%. Prejudiciul total cauzat prin săvârşirea infracţiunilor economice a fost de 815.604.150 RON si 39.332.748 Euro. Pentru asigurarea recuperării prejudiciilor cauzate au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de aproximativ 145.914.161 RON. Valoarea totală a drogurilor confiscate în anul 2013, de către procurorii D.I.I.C.O.T. a fost de aproximativ 15,65 milioane Euro, ceea ce reprezintă o creştere de 49,04% in raport cu anul 2012. 4500 de dosare Numărul total al cauzelor soluționate în cursul anului 2013 a fost de 4513 , ceea ce reprezintă o creștere cu 19,55 %. O creştere importantă a fost înregistrată şi în ceea ce priveşte soluționarea cauzelor având ca obiect criminalitatea informatică, înregistrându-se o creştere a cauzelor soluţionate în anul 2013 cu 31,57 %. Activitatea Serviciului de prevenire şi combatere a infracţiunilor de terorism şi a celor contra siguranţei statului s-a înscris în aceleaşi coordonate statistice ale anilor precedenţi. Colaborări cu 55 de state În cursul anului 2013, procurorii D.I.I.C.O.T au desfăşurat o activitate semnificativă în sectorul judiciar, participând la judecarea unui număr total de 31.936 de cauze, creşterea fiind de 9,65% faţă de anul 2012. Pentru destructurarea grupurilor infracţionale organizate transfrontaliere, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au intensificat cooperarea judiciară internaţională cu autorităţile judiciare străine şi au desfăşurat activităţi în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi terorismului în colaborare cu autorităţi din 55 de state.